Cronologie arădeană – 2 martie

1910 – La Arad, a avut loc primul bal în costume populare (naţionale) româneşti. Beneficiile obţinute, au fost donate în folosul Şcolii Civile Confesionale Române de Fetedin Strada Mihai Eminescu (Stroescu) nr. 46. La Arad, balurile anuale ale românilor echivalau cu o sărbătoare naţională, fiind locul de întîlnire al familiilor fruntaşe din Ardeal, unde bărbaţii discutau politică, iar tineretul făcea cunoştinţe. În general, fetele purtau rochii albe, lungi, pe fond roz, albastru galben, fiind curtate de tineri studenţi sau absolvenţi seminariali, care le răsfăţau cu prăjituri, bomboane fondante şi fructe exotice. Se aştepa şi era de dorit ca în urma acestor evenimente să fie anunţate şi căsătorii. La balul precedent, din 1909, prin scurtul spectacol artistic, s-a marcat împlinirea a două decenii de la moartea lui Mihai Eminescu (1889). Astfel Marilena Bocu a recitat versurile Luceafărului iar Lucreţia Ionescu fiica notarului din Vârfurile, poezia Doina. În replică, tânătul avocat Iustin Marşieu, viitor prefect al Aradului (1919) a comentat cu maliţiozitate, că în urma acestui spectacol tatăl ei va avea de suferit, ceeace nu s-a întâmplat.

Clădirea fostei Școli Civile Confesionale Române de Fete.

1941 – A fost publicată Ordonanța prefectului col. Vasile Mihăilescu, prin care toți agricultorii deținători a peste 5 jugăre de teren arabil (2,5 ha) erau obligați să însămânțeze cel puțin 10% din ogorul disponibil cu floarea soarelui și fasole sau soia, producții care în întregime să fie contractate cu statul. De asemenea toți plugarii mici, pentru nevoile proprii de ulei vegetal, trebuiau să însămânțeze progresiv 1-3 kg floarea soarelui, în funcție de numărul membrilor familei.

Arătul de primăvară

1947 – Ziarul local Patriotul a publicat componența Comandamentului județean Arad, pentru urmărirea realizării planului de însămânțări. Corespunzător unei Ordonanțe, terenurile care rămâneau neînsămânțate până la 25 aprilie, puteau fi considerate ca fiind fără stăpân și preluate de stat în vederea arendării. Tot în virtutea acestui act normativ, deținătorii de tractoare, erau obligați ca în termenul fixat de Camera Agricolă județeană să are diferențiat în funcție de numărul de brăzdare o suprafață de 50 -100 ha, iar deținătorii de cai și vite de muncă, câte 12 ha pentru fiecare pereche. Ordonanța mai prevedea ca suprafețele mici, care nu puteau fi arate, să fie săpate manual și cultivate cu legume. Pentru coerciție, în caz de neexecutare, erau prevăzute aspre pedepse penale cu închisoare de la două luni, la cinci ani.