1892 – A fost inaugurată, în prezenţa ministrului comerţului din Ungaria, Şcoala de Industrie a Lemnului şi Fierului (azi Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu). Instituţia condusă de directorul Aladar Nesmera și-a început activitatea cu 20 de elevi în clădirea Camerei de Comerţ şi Industrie de pe strada Gheorghe Lazăr.
1909 – În scopul vânzării unor însemnate stocuri de vin, s-a deschis în Arad Târgul Asociaţiei Viticultorilor, la care au fost invitaţi comercianţi şi proprietari de restaurante din Austro-Ungaria. Cu această ocazie, s-a solicitat guvernului, reglementarea legală a producţiei de coniac, anularea impozitelor pentru consumul de vin, înfiinţarea unor depozite publice şi descurajarea plantărilor de vii în zona de câmpie.
1925 – Comisiunea economică a oraşului a scos la licitaţie publică în vederea arendării timp de un an a tuturor parcelelor de pământ din proprietatea primăriei, cele mai întinse moşii fiind în extravilanul Gaiului. Ofertele participanţilor la licitaţie au fost verbale, cu obligaţia ca arendaşul să retrocedeze pământul în starea în care l-a preluat. Pe suprafaţa arendată a fost interzisă săparea de gropi, extragerea pământului pentru arderea cărămizilor sau a gliilor cu iarbă. Arendaşul era de asemenea obligat să gunoiască înainte de arat şi să îngrijească eventualele edificii aflate pe terenul respectiv.
1948 – Ministerul Afacerilor Interne, a publicat în Monitorul Oficial, lista cu intreprinderile naţionalizate şi trecute în administrarea comunelor, potrivit Legii Naţionalizării din 11 iunie 1948. Din judeţul Arad actul normativ a afectat 67 mori, prese de ulei, brutării, abatoare.