Cronologie arădeană – 22 decembrie

1920 – S-a născut în Leleşti (judeţul Gorj), prof. dr. Vasile Popeangă (d. Arad, 2012), pedagog şi istoric al învăţământului românesc. Personalitate complexă şi o carieră didactică de excepţie derulată pe şase decenii Vasile Popeangă şi-a câştigat notorietatea de profesor şi cercetător ştiinţific în socio-pedagogie, domeniu în care a  dominat mediul cultural prin comunicări în reuniuni de specialitate, volume şi articole în diverse publicaţii. Calitatea scrierilor sale, şi personalitatea sa de profesor şi director şcolar, reprezintă  sursa respectului şi aprecierilor de care se bucură în lumea intelectuală.

Vasile Popeangă (1950)
Vasile Popeangă (2010)

1940 – S-a născut la Mihoveni (judeţul Suceava), Mihai Buculei, cadru didactic universitar, sculptor, autor al ansamblului monumental din Buteni (1980-1984) şi a unor sculpturi din Arad (1971) şi Căsoaia (1979). Inspirat din cultura medievală românească, Mihai Buculei, cultivă mitul universal în context arhitectonic, sau plastic. Prin simplitatea ritmului, formele sale sculpturale se aşează într-un raport de deplină continuitate cu natura.  Este autorul unor lucrări de artă monumentală, realizate în  Simpozioane la Măgura (1970), Bertzhausen (Germania, 1992) şi în spaţiul public: Bustul lui Corneliu Coposu (Bucureşti, bronz, 1995), Simon Bolivar (Bertzhausen, bronz, 1992), Paracelsus (bronz).

Mihai Buculei și Fântâna Iancului (Buteni 1982)

1957 – A fost sfinţit de preotul dr. Ilarion Felea, paraclisul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Arad, Calea “Şase Vânători”. În 1969 deasupra clădirii a fost ridicat un turn cu un clopot. Biserica a fost împodobită de artistul Vasile Muntean cu pictură în frescă.

1989 – A apărut ultimul număr din cotidienele Flacăra Roşie şi Voros Lobogo organe de presă ale Comitetului Judeţean Arad al Partidului Comunist Român şi al Consiliului Popular Judeţean, înfiinţate în  1949. În continuare acestea au primit numele Adevărul, respectiv Jelen.

 1989 – Conducerea politică şi administrativă a judeţului şi municipiului a fost preluată de Frontul Democratic Român, constituit din 14 membri ai Comitetului de demonstraţie auto-intitulaţi revoluţionari, reprezentanţi din intreprinderi şi instituţii, inclusiv militari. Actorul Valentin Voicilă a fost ales preşedinte, Ioan Trifa, Onofrei Dănilă şi Mircea Crişan vicepreşedinţi. S-a format un nou organ executiv şi comitete pe domenii de activitate.

1989 – Spre seară în municipiul Arad, au început să circule zvonuri alarmante şi contradictorii despre existenţa teroriştilor. După ora 23 au fost trase primele focuri de armă care au înspăimântat populaţia, creind panică. Clădirea Primăriei a fost cufundată în întuneric, iar populaţia din faţa imobilului s-a dispersat. Au început să sune sirenele şi să se tragă clopotele bisericilor. În multe case şi blocuri, intrările au fost zăvorâte fiind organizate plantoane de pază.  Au urmat pentru arădeni câteva zile şi nopţi de coşmar, cu morţi şi răniţi

1999 – A fost dezvelit în Arad, Monumentul Revoluţiei Române din Decembrie 1989.  Numele celor 24 eroi martiri ai Aradului a fost înscris în piatră, în semn de veşnică aducere aminte şi omagiere a sacrificiului lor violent. Însemnul memorial a fost ridicat la iniţiativa Fundaţiei din Arad al Revoluţiei din decembrie 1989 şi A.R.U.D., pentru a marca împlinirea a 10 ani de la răsturnarea regimului comunist. După unele consultări cu artişti arădeni, a fost preferat sculptorul timişorean Ştefan Călărăşanu, argumentând preţul scăzut al lucrării. Nu au fost luate în considerare alte elemente, esenţiale dealtfel, ca: încadrarea în zonă, materialele folosite dar mai ales modalitatea de expresie artistică şi încărcătura emoţională ce trebue să exprime un asemenea monument. De asemenea, locul expunerii: între liniile de tramvai, pe un spaţiu intens circulat şi în general interzis publicului, viciat de multitudinea de cabluri electrice şi maşini, a fost neinspirat ales. Sculptura, simbol al unei lumânări, legătura pe verticală cu divinitatea, nu este susţinută artistic. Intervenţia superficială a artistului asupra pietrei apare ca un simplu demers, lipsit de finalizare, fapt pentru care în cercurile de specialitate lucrarea nu este agreată.