1958 – S-a născut la Nagybanhegyes (Ungaria), Adam Suchansky (m. 2008, Nădlac), poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Scriitorilor din Slovacia.
1989 – Apelurile telefonice şi zvonurile au derutat şi mai mult populaţia Aradului, care solicita imperios intervenţia armatei. O echipă de militari din Lipova, staţionată la Zăbrani a fost trimisă la Arad, dar a fost întâmpinată cu gloanţe la podul de peste Mureş. În urma unui apel telefonic din Sebiş o companie militară din Ineu s-a deplasat în zona Monesei, pentru căutarea unor presupuşi terorişti refugiaţi la Izoi. Acţiunea subunităţii, putea să se încheie dezastruos din cauza comenzilor militare contradictorii. În cursul zilei, în municipiu au fost împuşcaţi mortal: Paul Robert Bugyi, plutonierul MI Clepe Ioan Gheorghe, Vasile Crişan, locotenentul major MI Pavel Duma, Hartman Marin Alfred, militarul TR Nicolicioiu Sorin, Victor, Ion Bute, soldaţii Marius Cosma şi Dumitraşcu Costel Augustin.
2006 – A avut loc slujba religioasă de sfinţire şi binecuvântare a noii catedrale ortodoxe din Arad, cu hramul Sfânta Treime. După un program minuţios pregătit, PS dr Timotei Seviciu, iepiscopul Aradului, a fost întâmpinat cu imnul arhieresc intonat de corul Armonia. Slujba de sfinţire a fost făcută pentru a oferi un nou spaţiu de rugăciune arădenilor, care frecventau paraclisul din preajmă devenit neîncăpător.