Cronologie arădeană – 24 martie

1600 – Într-n document al vremii se relatează faptul că voievozii din zona Beliu (Botfei, Hășmaș, Clit etc.), rupându-se de cetatea de la Oradea și jurisdicția habsburgică, s-au supus Înălțimii Sale Voievodul Mihai.

1919 – La ordinul generalului Gondrecourt, comandantul militar francez al orașului Arad, comisarul guvernamental dr. Varjassy Lajos, a comunicat ordinul cu privire la instituirea cu cea mai mare severitate a stării de asediu în Arad. Drept urmare, orice tulburare a ordinei publice, împușcături, deținere de arme fără permis, orice fel de jaf, furt, tâlhărie, spargere, incendiere și omucidere, se pedepsesc cu moartea. Făptașii condamnați de Tribunalul marțial urmau să fie executați de Comandamentul militar francez.

Dr. Varjassy Lajos

1946 – Organizaţia Sportului Popular (OSP), a anunţat structura campionatului de fotbal şi echipele, în număr de 28, care vor evolua în Divizia Naţională, structurată pe două categorii: Roşie şi Albă. Aradul urma să fie reprezentat de echipele ITA (categoria Roşie) şi Amefa (categoria Albă). S-a propus începerea campionatului în 7 aprilie 1946, primul meci programat în Arad, fiind ITA-Carmen Bucureşti. După o săptămână, Hotărârea de începere a Campionatului Naţional de Fotbal, în această structură a fost însă anulată din lipsă de fonduri.

Constantin Bobeș, Secretarul Regional al OSP

1971 – A început la București Congresul Uniunii Generale a Sindicatelor din România, cu participarea delegaților a peste cinci milioane de membri ai organizației. Au fost aprobate mai multe documente printre care și Statutul cadru al uniunilor sindicatelor pe ramură de activitate și Statutul Consiliilor teritoriale ale sindicatelor.