
1935 – A trecut în cele veşnice, la vârsta de 46 de ani, episcopul Aradului Grigorie Gh. Comşa. Membru de Onoare al Academiei Române fiind înmormântat sub paraclisul Mănăstirii Hodoş Bodrog. Prin rodnica sa activitate timp de un deceniu, desfăşurată în câmpul misionarismului, precum şi prin bogata literatură teologică ieşită de sub condeiul său, episcopul Grigorie Gh. Comşa, ocupă un loc însemnat în rândul ierarhilor români ortodocşi din perioada imediat următoare Unirii Transilvaniei cu România (1 decembrie 1918).

1935 – A avut loc la Birchiş, întrunirea simpatizanţilor Partidului Frontul Plugarilor, la care au participat numeroşi locuitori din satele învecinate ca: Valea Mare, Căpâlnaş, Virişmort, Ostrov, Bacăul de Mijloc, Săvârşin etc. Miron Belea, colaboratorul apropiat al liderului Mişcării politice conduse de dr. Petru Groza, a expus pe larg, Programul Frontului Plugarilor a cărui activitate a început în 1933. Cu această ocazie s-a constituit puternica activitate a acestei organizaţii de pe Valea Mureşului actul de adeziune fiind semnat atunci de 175 săteni. Peste două luni, dr. Petru Groza, viitorul prim-ministru al României, a fost primit la Birchiş cu încredere şi entuziasm.
1948 – Organizaţia judeţeană din Arad a Partidului Muncitoresc Român (PMR), avea 429 organizaţii cu 17.146 membri.