Cronologie arădeană – 27 decembrie

1426 – A murit la Lipova, Pippo Spano, fondatorul primului spital din ţară la Lipova în anul 1419.

1903 – Asociaţia culturală Kolcsey, a hotărât să doneze oraşului colecţiile sale, punând condiţia, preluării conducerii viitorului Palat Cultural a cărei construcţia a iniţiat-o, instituţie inaugurată în 1913.

1904 – La Arad s-a desfăşurat Conferinţa comitatensă a Partidului Social Democrat (PSD). Ordinea de zi a cuprins: Darea de seamă privind mişcarea muncitorească din Arad, Problema votului universal, egal şi secret, Raportul privind presa, PSD şi naţionalităţile, Reorganizarea şi alegerea conducerii partidului. Pe lângă sindicatele arădene, au fost prezenţi reprezentanţi din Chişineu Criş, Covăsânţ, Glogovăţ (Vladimirescu), Micălaca, Cermei, Socodor, Sântana. Centrul socialist din Budapesta a fost reprezentat prin Kardos Jakab şi Gustav Auerbach.