Cronologie arădeană – 3 iunie

1932 – S-a născut la Arad, Fred Lebow (Fisch Lebovitz), atlet, organizatorul în 1970 a primului maraton din New York cu o participare de 127 persoane. După aproape trei decenii, în 2006 au participat 100.000 oameni de pe toate continentele.

1938 – A fost ales membru de Onoare a Academiei Române, dr. Marius Sturza (1876-1954), originar din Şepreuş, savantul care a introdus în România, studiul balneologiei, hidroterapiei şi a climatologiei medicale.

Marius Sturza (desen de Elena Cercel)

1949 – Decolând de pe Dealul Mocrea, cu un planor Wheine, instructorul de zbor, Mircea Finescu, a stabilit recordul naţional de înălţime, urcând la 4000 m. Dealul Mocrea este o măgură vulcanică din apropierea Ineului, lungă de 4 km lată de 2 km şi cu înălţimea maximă de 378 m. Conformaţia sa neobişnuită, unică în judeţul Arad, este dată de principala pantă, orientată pe direcţia NV-SE, apoi, spre SV, care se scurge într-o înclinare lină până la nivelul Câmpiei Aradului.

Dealul Mocrea

Fiind sesizat faptul că în această zonă climatul temperat de tranziţie crează curenţi ascendenţi de aer, în 1943, Şcoala de Pilotaj condusă de căpitanul Ion Taină, secondat de instructorul Gheorghe Jiga, s-a mutat din Arad acolo. Primele rezultate de lansare a planoarelor în pantă, cu automosorul s-au dovedit a fi remarcabile. În 1944, pe planoare Schulglriter 38, Dalamandra şi Zogling 1935, au fost acordate primele brevete de pilotaj la patru grupe de piloţi categoria B. În 1958, şcoala a fost desfiinţată, întreg personalul navigant şi tehnic, împreună cu materialele aferente, fiind transferate la proaspăt înfiinţatul Aeroclub din Oradea.

1973 Au început probele tehnologice la Fabrica de Nutreţuri Combinate (FNC) din Arad (director ing. Dumitru Degeratu), proiectată pentru o producţie anuală de 97.000 tone. Unitatea a fost construită de Şantierul 6 al Trustului de Construcţii Industriale din Timişoara.