Cronologie arădeană – 3 mai

1735 – A fost arestat și deținut în Cetatea (veche) a Aradului căpitanul de grăniceri sârbi Pero Seghedinanţ din Pecica.

Pero Seghedinanț

1869 – S-a născut la Pâncota pictorul Wolff Carol (1869-1944), artist format în mediul munchenez, fost elev al lui Hollossy Smion. După încheierea studiilor, a lucrat în Budapesta iar din 1918, s-a stabilit la Arad, devenind unul din portretiştii vremii. A avut preocupări sistematice pentru tratarea luminii, în compoziţiile picturale.

1982 – Incendiul izbucnit la sonda 451 de la Turnu (Pecica), a produs un crater de 35 metri, iar înălţimea jetului de gaze aprinse a atins 70 de metri. Operaţiunile de stingere au început sub conducerea col. Valer Avram. La 10 mai 1982, în schimbul de noapte, când lucrau 32 oameni: ingineri, petrolişti, maiştri, muncitori, militari în termen, acumularea de gaze din perimetrul sondei, alături de condiţiile atmosferice favorizante, au determinat o puternică deflagraţie, cu un suflu nimicitor. Un număr de 23 persoane au murit în chinuri, unii dintre ei fiind arşi de vii. Pentru stingerea focului, au fost aduse turbojeturi cu spumă din Piteşti, în timp ce specialişti cu aparate de la Combinatul chimic din Arad, măsurau permanent nivelul de gaz din zonă. Gazul s-a aprins, conform declaraţiilor unui supravieţuitor – inginerul Ioan Ciupuligă, la 8 dimineaţa de la un lămpaş, aflat în grajdul sălaşului din apropiere. A fost cea mai mare tragedie de după 1928, când în apropierea localităţii Moreni (Prahova) au murit 36 oameni.

Memorialul Sondei 451 din Turnu

Din iniţiativa ing. Ionel Alexandru, directorul sucursalei arădene a Societăţii Petrom Service Vest, a fost ridicată pe locul accidentului o troiţă comemorativă, sfinţită în 6 septembrie 2004.

2007 – Au început lucrările de demolare a stadionului Strungul fost Indagrara de pe Calea Aurel Vlaicu. Pe terenul respectiv a fost construit un Centru Comercial, azi inactiv.

Arena sportivă Indagrara (Strungul), 1960.