
1138 – Într-un act de danie al regelui Bella al II-lea al Ungariei, se menţionează documentar pentru prima dată, existenţa Şeitinului, sub numele de Sahtu, localitate cu o populaţie de 25 persoane. În document se prezintă numele oamenilor care transportau pe Mureș cu două nave, 4.000 bolovani de sare din Transilvania, precum şi ai celor care o primeau pentru comercializare. Următoarea menţiune sigură a Şeitinului, este cunoscută abia după şase secole, când comuna avea deja 5.104 locuitori.
1885 – Farmacistul Lajos Schauer, a deschis prima farmacie în Gai, pe Drumul Pecicăi la nr. 17, sub numele Szuzmariahoz (La Fecioara Maria). În apropiere locuiau medicul zonei, dr. Tisch Mor, moașa Goldmann Eva și medicul veterinar dr. Kovacs Ignacz.
1939 – S-a născut în Şiria, Horia Ungureanu, profesor, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor (1980). Este autorul unor fascinante povestiri, cu detalii pitoreşti redate în atmosfera unei lumi evocate prin metafore sugestive într-un spaţiu literar anume creat. Ca nimeni altul, Horia Ungureanu, reînvie chipuri şi întâmplări din vremea copilăriei, formulând esenţa unor comunităţi din apropierea Aradului încă arhaice, fără a apela la mituri, legende sau istorie. Fără îndoială, avem de-a face cu un prozator viguros, modern, subtil şi de o admirabilă sensibilitate. La Mulţi Ani, Horia Ungureanu!

1940 – S-a născut la Curtici, publicistul arădean Emil Şimăndan, unul din cei mai autorizaţi cercetători din domeniul istoriei şi teoriei presei locale, autor şi coordonator al unor volume monografice și de istorie a Revoluţiei din 1989. Cu procupări diverse, deosebit de activ şi interesat de fenomenul culturii arădene, Emil Şimăndan a scris o întregă literatură, oameni şi fapte ce se constituie într-o cronică a acestor locuri, pe o durată de mai multe decenii. Şi activitatea nu s-a încheiat. Pentru ași continua opera îi dorim – Multă sănătate!

1944 – În organizațiile teritoriale ale Partidului Național Țărănesc (PNȚ), a fost difuzată sub semnătura lui Iuliu Maniu, o circulară în care referitor la organizarea partidului după Lovitura de stat din 23 august 194. Printre altele se menționa, că acei membri ai PNŢ care în timpul regimurilor dictatoriale ale lui Carol al II-lea şi Mihai Antonescu au primit demnităţi politice sau au acceptat de la Guvern orice însărcinare de natură politică ori administrativă nu vor putea fi aleşi în structurile locale sau centrale ale Partidului.