1784 – O parte din răsculaţii lui Horia, Cloşca şi Crişan conduşi de Ioan Lucaciu, au pătruns pe Valea Mureşului dinspre Zam şi au devastat conacul Saalbeck din Petriş, îndreptându-se în ziua următoare spre Sălişte, Ilteu, Toc şi Sâvârşin, distrugând toate edificiile nobiliare întâlnite.

1945 – În prezenţa corpului profesoral, al elevilor şcolilor secundare din Arad şi a unui numeros public, a fost dezvelit şi sfinţit prin serviciul religios condus de episcopul Andrei Magieru, Obeliscul Soldaţilor Sovietici din Piaţa Podgoria (azi demolat, pe locul lui fiind construită Catedrala ortodoxă). Programul conceput şi condus de către Frontul Unic Muncitoresc, a prevăzut încetarea la ora 14 a lucrului în fabrici şi instituţii şi deplasarea salariaţilor în coloane la festivitate. Cuvintele omagiale au fost prezentate de episcopul Andrei Magieru, Gheorghe Voştinar – prefectul judeţului, Ioan Pălincaş – primarul Aradului, Petru Cuiedan (PCR) reprezentanţi ai armatei române şi sovietice (general Voskresenski), FND, ARLUS, Confederaţia Generală a Muncii, Partidul Liberal, Uniunea Populară Maghiară, Regionala Banat a PCR.

I948 – Prin Comunicatul Casei Autonome a Monopolurilor Statului a fost stabilită suprafaţa de.28.000 ha pentru a fi cultivată cu tutun, preţurile de achiziţie fiind în funcţie de soi, calitate, modalitatea obţinerii dreptului de cultivator şi altele. Judeţul Arad, a fost planificat cu 1050 ha. din soiurile: Ghimpaţi, Banat, Virginia, Sabolcs şi Havana.
