1871 – A apărut la Arad, primul număr din săptămânalul umoristic Gura Satului., conducerea fiind preluată pentru un deceniu de Mircea V. Stănescu (1851-1888), teolog, avocat şi om politic. Gura Satului, a fost unul din primele periodice satirice transilvane, care folosind anecdota, parodia, satira caricatura, notiţa critică, şi-a propus să combată şarlatania, bigotismul, minciuna. Revista s-a preocupat şi de starea învăţământului, unificarea ortografiei şi introducerea scrierii latine, promovarea tinerelor talente, prin activizarea şezătorilor literare etc. În anii 1877-1878, redacţia a desfăşurat o activitate intensă de colectare în favoarea armatei române care purta Războiul de Independenţă.
Până în 1999, o placă metalică (dispărută în acel an), fixată pe clădirea vechii Şcoli Române de Fete (azi Spitalul TBC), de pe strada Mihai Eminescu, atrăgea atenţia, printr-un text că: În acest loc au fost casa lui / Mircea Vasile Stănescu (1851 – 1888) / şi redacţia revistei / Gura Satului.
1912 – La ora 9 și jumătate, muncitorii tuturor breslelor din Arad, au părăsit atelierele grăbind cu toții spre piața Thokoly (azi Catedralei), unde urma să se țină o adunare. Pe întreg parcursul drumului mulțimea, aclamând sufragiul universal striga: Să piară călăii poporului, Jos conții și baronii, iar tipografii și ceilalți meseriași români cântau Marselieza (românește). La ora 10, primul orator, avocatul dr. A. Vadasz, în cuvinte însuflețitoare a îndemnat poporul să strige într-un singur glas: Destul ați supt sângele nostru și v-ați îngrășat din sudoarea noastră! Azi cerem, pretindem și noi drepturi.
A urmat la cuvânt un țăran ungur din Medgyeshaza, care în cuvinte înduioșătosare a arătat suferințele muncitorilor de acolo. În continuare, vorbirea tipografului Sava Damian, care a spus că lupta muncitorilor români este și mai grea, fiindcă ei luptă și pentru apărarea naționalității lor a stârnit ovații și aplauze furtunoase. În încheiere, președintele a mulțumit mulțimii că au venit în număr atât de impunător și a încheiat adunarea.
1949 – A fost introdusă prin Ordonanța Prefecturii semnată de Petre Belle, obligația predării către stat a unor cote de lapte proaspăt, a cărei cantitate a fost stabilită în funcție de numărul vacilor și suprafața de pământ deținută.