Cronologie arădeană – 7 octombrie

1770 – A fost înfiinţată Şcoala Primară Confesională Ortodoxă română (primară) din Şeitin. Clădirea fiind neîncăpătoare, elevii erau instruiţi în căsuţa dascălului lor, fiind plătit de părinţi. În jurul anului 1800, deşi numărul locuitorilor era de peste 3100, frecventau şcoala doar 18 copii. În 1816, deoarece învăţătorul Petru Chirilovici, a avut disensiuni cu preotul local Gheorghe Marcovici, numărul elevilor a scăzut la 16. După doi ani, a fost angajat  învăţătorul Constantin Truţă, primul tânăr din Şeitin cu studii preparandiale (pedagogice).

1848 – Comandantul Cetăţii, baronul Berger, a ordonat bombardarea cu tunurile a Aradului, care a început la ora 7 dimineaţa şi a durat o jumătate de oră. Atunci a fost grav avariată catedrala Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul aflată aproximativ, pe locul unde azi este Liceul Moise Nicoară.

Catedrala Ortodoxă Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, grav avariată de bombardamentul din Cetate

În anul următor comunitatea ortodoxă română s-a îngrijit de repararea ei, sfinţirea făcându-se cu mare solemnitate de către episcopul Gherasim Raţ. Cu toate acestea autorităţile habsburgice au hotărât demolarea bisericii pe motiv că era prea aproape de fortăreaţa de peste Mureş, lucru care s-a şi întâmplat.

1944 –Prefectura împreună cu Primăria Municipiului Arad, a înfiinţat sub comanda căpitanului Gheorghe Cotârlă, detaşamente de muncă obligatorie. Zilnic 300 de oameni (100 din oraş şi 200 din comunele judeţului), plătiţi de primărie, au fost concentraţi pentru nevoile armatei sovietice, în acest scop fiind introdus un impozit special asupra populaţiei. În afară de aceştia, la dispoziţia garnizoanelor militare sovietice mai activau zilnic, circa 1000 de oameni neplătiţi. În acest lot, mai lucrau peste 300 meseriaşi pentru a pune în funcţiune intreprinderile distruse de bombardamente.

1948 – Prin Decretul 273 a fost înfiinţată Centrala Staţiunilor de Maşini şi Tractoare (SMT), unitate cu scop lucrativ şi patrimoniu propriu, obţinut în urma rechiziţiilor Reformei Agrare din 1945.