
Cu respect și drag, Domnului Gheorghe Grigurcu, La mulți ani!
Născut în stânga Prutului, a parcurs un traseu biografic care l-a purtat prin Oradea, unde a urmat cursurile liceului, apoi la București, unde a fost timp de un an cursant al Școlii de Literatură „Mihai Eminescu” din București (de unde a fost exmatriculat în urma unei vizite făcute lui Tudor Arghezi, care era în dizgrația autorităților vremii). Și-a continuat studiile la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, unde îl frecventa pe Lucian Blaga, motiv pentru care la absolvire nu a primit repartiție. A revenit la Oradea, unde a lucrat ca funcționar la „Societatea de Științe Istorice și Filologice” și ca profesor de școală, după care a devenit pentru un deceniu redactor la revista „Familia” din Oradea. La Oradea se împrietenește cu poetul Teodor Dume (pe care îl îndrumă literar, prefațându-i primele două volume) și epigramistul Al. SIlaghi. Cu acești doi prieteni se întâlnea adesea în cadrul unui minicenaclu literar care se desfășura în incinta hotelului Astoria . După trei decenii, Gheorghe Grigurcu a fost îndepărtat din redacție, și s-a retras la Târgu Jiu, unde locuiește și în ziua de azi.
În prezent este director al revistei „Acolada” din Satu Mare.
„Gheorghe Grigurcu domină de ani de zile viața literară fără să se amestece în ea. Nu cred că a existat în ultimii 15 ani un autor mai serios și, în același timp mai productiv, indiferent dacă își exersa condeiul neobișnuit în comentariul politic, în poezie, în eseu, în polemică, în critică sau istorie literară. (…) El nu este un critic literar care scrie și versuri și nici un poet care scrie și critică literară, el este în egală măsură un poet de primă mărime și unul dintre cei mai importanți critici literari ai acestei perioade de tranziție între milenii” (Ana Blandiana)
„Un simbol al intransigenței devine Gheorghe Grigurcu, criticul literar de mare talent aflat de mulți ani într-un exil neoficial, la Târgu-Jiu. (…)Cel care are dreptate în absolut este, bineînțeles, Gheorghe Grigurcu” (Alex Ștefănescu)
Îndemn
Oprește poemul acesta exact în locul în care
a-nceput
ca și cum nu i-ar ajunge respirația
nici pentru a se recunoaște
fii ca și poemul o simplă privire asupra unui lucru
care nu-și mai amintește nimic
sau o lăuntrică măsură o simplitate
cum durerea ce n-ar mai dori să dizerteze
adoptă chipul poemului (uneori încordat crunt
numai așteptare-n solitudinea lui deplină)
fii ferm aidoma nesfîrșitei lui nesiguranțe.
Final
După ce-ai mușcat din fructul oprit
îl lași să-l ciugulească vrăbiile.
Peisaj
Locuri pretutindeni locuri
pe trup pe mascote
pe suflet pe-arhive
pe gazon pe cornișe
pe ploaie pe limfă
pe macarale pe ziare
pe paie pe dragoste
pe convulsii pe căni
pe pîine pe indiferență
pe saxofoane pe mingi
pe elitre pe dealuri
locuri pretutindeni
locuri mereu
ascunzîndu-se unul de altul.
Sufletul
Precum un colț sufletul
în care stai pedepsit
obiectele-nghit cocoloașe de hîrtie
își înghit propria umbră
se hrănesc se-ngrașă literele
doar cu lipsa noastră de vlagă
creierul stă îmbufnat constrîns
înfășurat cum un vechi drapel.
Pisicile
Își trăiesc fericirile
pe lîngă un munte de rufe proaspăt spălate
adulmecă locul și timpul
în care pot fi ele însele
aidoma acestui Soare roșu carnal
și ne privesc îndelung curios
ai zice o stare mic-burgheză a naturii
dar iubirea lor pentru tine
e mai curată
decît pentru ele a ta.
Pictură
Un tablou aproape desăvîrșit în retorica sa
vite păscînd pe ape cum pe-o pășune
un munte sprijinit pe mare
argintiu obez nepăsător
un cioban umblînd precum Isus
pe valurile albastre-cenușii
ale topicii viclene ale primejdioaselor perioade.