Ajunsă în cel de-al XI-lea an al existenței sale, la nr. 23-24, în Octombrie 2024, revista semestrială a Filialei Județene „Ziridava” Arad, a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” București, editată de ANCMRR și de filiala județenă Arad a Ligii Scriitorilor Români, cunoaște, sub conducerea colectivului actual de redacție, cea mai bună perioada a sa.
Pe care dintre argumente ne bazăm când spunem asta?
Cu câțiva ani în urmă, avându-i pe „câmpul de bătălie” al redacției pe Directorul Fondator Gl. Mr. (rtg) Vasile-Ionel Heredea, în redacție pe Col. (rtg) Horea Ganea, Mr. (r) Dorin Ocneriu, pe Lt. Col. (r) Alexandru Ioan Chiș și colaborator pe defunctul jurnalist Emil Șimăndan, „Stindardul” era deja conturat, recunoscută fiind buna, chiar tradiționala lui colaborare cu administrația locală, cu oranizațiile de profil naționale, dar și cu cele din Ungaria.
Ce a venit în plus a fost tendința declarată de a-și lărgi și diversifica rândurile. Drept urmare cadrele militare și-au apropiat asociațiile literare din oraș, „Gutenberg-Universul Cărții. Foaie culturală” și Liga Scriitorilor. Din acel moment conținutul aproape în exclusivitate istoric, militar al publicației, a căpătat în plus nuanțe literare, contemporane și în grai, articole de critică și istorie literară și-au găsit locul în publicație.
Enumerăm câteva evenimente consemnate în care forțele militare în rezervă arădene s-au reunit: Adunarea generală a ANCMRR Filiala Județeană Arad, „Ziridava”, Ziua Rezervistului Militar, Ziua Armatei Române, 24 Ianuarie – Ziua Principatelor Române, Ziua României, Ziua Independențe -10 Mai, 17 Mai 1919 – Intrarea trupelor române în Arad, Ziua Drapelului Național – 26 Iunie, Ziua Imnului Național – 26 Iulie, Avram Iancu, luptătorul pentru drepturile românilor, Legende și povestiri istorice, Cetăți, castele, fortificații, Veteranii de război, 80 de ani de la luptele din Păuliș, etc.
Aceste și alte sărbători și comemorări istorice s-au înfăptuit întotdeauna cu participare arădeană religioasă și politică la vârf: Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Primăria și Prefectura județului.
Un câștig mare în aspectul și conținutul revistei, ca și în viața organizațiilor, a fost cooptarea în familia militară a unor doamne de cultură din Arad, fapt care a dat personalitate în plus grupului profesional, dar și o tușă de feminitate și grație, ce au făcut sărbătorile și aniversările militare mai vii, mai plăcute, mai atrăgătoare.
În 2019 s-a instituit chiar primul concurs literar care a căpătat iute o extindere națională.
Președintele Comitetului de Organizare al festivalului, Gl. Mr. (rtg) Vasile-Ionel Heredea, observa: „Festivalul „Sub Stindardul Tricolor” are două scopuri: vine să cinstească personalitățile și evenimentele de seamă din istoria noastră națională și să constituie un cadru adecvat de manifestare a talentului creator al condeierilor – militari și civili -, din Arad, din țară și din diaspoara românească.”
În rândul colaboratorilor fideli ai revistei militare se numără, peste ani, istorici, profesori, jurnaliști: Doru Sinaci, Lucia Bibarț, Floare R. Cândea, Carina-Anca Baba, Ioana Nistor, Gabriela Marco, Alexandru I. Ardelean, Horia Truță, David Adrian, Anton Ilica, Valeriu Ilica, Puiu Emilian Valea, Vlad Moș, Lucian Florin Coita, Gheorghe Hodrea, Aurel Dragoș, Iulian Patca, Gheorghe Cireap, Cristian Stoica, Radu Codreanu, Constantin Adrian Frățilă, Vasile Filip, Valerică Ciobanu, Florin Ioan Avram, Dumitru Coha, ca să ne oprim doar la cei menționați în ultimul număr al revistei. O parte dintre ei sunt membri UZPR.
De un timp, revista i-a câștigat de partea ei pe profesoara Carina-Anca Baba și pe istoricul Ioan Tuleu, prima îngrijindu-se de acuratețea textelor, ca secretar de redacție, iar al doilea de viziunea asupra articolelor incluse, cu rol de cosilier editorial. Redactorul șef al revistei este acum Col. (rtg) Sandu Crișan, Președintele Filialei, iar Gl. Mr. (rtg) Vasile-Ionel Heredea își păstrează calitatea de Director Fondator.
După 10 ani, revista lucrează cu aceeași tipografie, deține aceeași haină multicoloră și fină de hârtie, precum și o mare parte dintre colaboratori.
Ca partener, Biblioteca Județeană arădeană va găzdui lansarea numărului aniversar al publicației, Joi, 21 Noiembrie 2024, la ora 16.00, în Sala „Astra”, sub moderarea Luciei Bibarț, cronicar cultural și colaborator al Filialei Județene Ziridava, Arad.
La împlinirea celor 10 ani ai revistei militare arădeane de informare, istorie militară, cultură și educație patriotică „Stindard”, îi urăm ei și colectivului redacțional, drum bun și viață lungă.
Pentru Onor la Revistă, prezentați arm`!
La mulți ani armiei române, La mulți ani „Stindardului”!