Fiul unui maior sârb, Damjanich Janos (n. 1804 la Stasa, Croația) și-a început cariera militară ca soldat-cadet de infanterie. Democrat – republican convins, a trecut de partea Revoluției maghiare cu gradul de căpitan. Parcurgând rapid treptele militare, la sfârșitul anului 1848 a fost avansat la gradul de general, în martie 1849 încredințându-i-se comanda Corpului 3 de Armată. Deși în copilărie a fost firav și cu sănătatea șubredă, mai târziu și-a dezvoltat o statură atletică, herculeană, fiind supranumit Leul luptei pentru libertate. La 10 iulie 1849 a preluat conducerea Cetății arădene, pe care a predat-o rușilor la 17 august. Avea o cultură aleasă, formată prin pasiunea pentru proza literară și poezie. A fost căsătorit cu Emilia Cernovich din Macea.
După înfrângerea Revoluţiei maghiare a fost judecat și spânzurat de austrieci la 6 octombrie 1849, în Cetatea Aradului, fiind înmormântat în parcul castelului din Macea, proprietatea socrului, alături de prietenul său Lahner Gyorgy, executat tot atunci.
La vârsta de 20 de ani, Lahner Gyorgy (n. 1795 la Neczpaly-Slovacia), s-a încadrat în Regimentul 33 Infanterie (Grof Gyulay), unde a urcat în ierarhia militară până la gradul de maior. Trecând de partea revoluționarilor maghiari, a fost avansat ca locotenent-colonel, iar în septembrie 1848 a fost numit inspector în serviciul de inzestrare al armatei. A fost arestat, deținut, judecat și executat în Arad la 6 octombrie 1849.
Înmormântarea celor doi s-a făcut în taină, la limita nordică a Parcului, lângă Pavilionul de vânătoare, într-un loc ținut secret și fără semn. La 8 mai 1864 văduva Emilia a solicitat prefectului Aradului să aprobe ca rămăşiţele pământeşti ale soţului ei să fie depuse în cripta familiei Cernovich din Biserica Ortodoxă locală, dar solicitarea a fost respinsă. După 1867, pe mormântul celor doi generali s-a ridicat o piatră funerară, locul fiind împrejmuit cu un gard din fier forjat, montat pe un soclu din cărămidă.
În 1955 mormântul a fost amenajat de administraţia din Macea, iar în 1974 osemintele generalilor au fost deshumate şi reînhumate la Obeliscul memorial din Arad-Subcetate.