Biblioteca Județeană „Alexandru D.Xenopol“ Arad va fi gazda unei duble lansări de carte. Evenimentul va avea loc în Sala Astra, joi, 5 decembrie, începând cu ora 12,00. Este vorba de romanul „Dezmoșteniții“ și volumul de versuri InterZis, ambele aparținând autoarei Dani Rockhoff. Aceasta „răsfoiește“ câteva pagini din romanul care urmărește povestea Rozei și ne mărturisește: „În trecutul Rozei, al familiei și al țării sale de baștină mustește, plin de patimă și de venin, un mister nedeslușit. Misterul banilor de aur îngropați în pământ, al unor case și terenuri plecate la alți stăpâni, al pagubei abătute peste oameni, prin vrerea timpurilor și a unor rău-voitori. Habar n-are nimeni de ce nervi ai nevoie, ca să te reintegrezi în România, pe care ai părăsit-o cândva, prin anii nouăzeci. Chiar dacă ai mai fost în concediu, asta nu se pune. Atunci, toată lumea-ţi zâmbeşte, că vii cu bani și cu cadouri, iar ei se pot făli cu ce-au primit de la prietenii ori rudele din Germania“. Despre volumul de poezie, criticul literar Lucia Cuciureanu afirmă: „Sunt poeme de sertar, întunecate ca și existența amară din Țara-Pivniță, o metaforă atât de sugestivă, inventată de autoare. Aici s-a trăit chinuit, cu teamă, deznădejde și neputință. Când știi de Gulag, de Canal și de celelalte nenorociri, cui să lansezi sticla cu mesajul SOS?“. Prezentarea va fi făcută de către Lucia Cuciureanu și dr. Doru Sinaci. De asemenea , la manifestare va participa și actrița Oltea Blaga, care va recita versuri din volumul InterZis.