s-a rătăcit timpul
ăsta nu e timpul nostru
timpul nostru era frumos
dănţuia pe pajişti şi
zburda prin copaci
timpul nostru era devreme
nici nu se inventase târziul
timpul nostru era al nostru
timpul nostru era timp
după ce toate clepsidrele
au fost declarate defecte
se tăvăleşte-n canale
cu şobolănimea care
se pretinde împărăteasă
are şi diplomă la viena
că a făcut cursurile împărăţiei
în locul zilelor parfumate
miroase aprig numai a fum
după arderea prăvăliei
în care Dumnnezeu făcea lumea
tandră şi luminoasă pe măsurile
Lui şi croită chiar de El
dar nopţile poveştilor adevărate?
nu le-au mai coborât ca pe secrete
talăngile din pod stau închise
în scrinul făcut din lemnul
vişinului de anul trecut
să nu mai înveţe visătorii
cărţi de bucate interzise
pe plaiurile foamei plenare
să se lepede de ele degrabă
ca de blasfemii fără seamăn
la uşa cortului rămâne pe veci
plecarea cu sorcova dementă
de când au băgat viaţa la carceră
iar străjerii sunt şi ei morţi
cu cheile în fântână
***
e o simplă neînţelegere – ţi-am spus
e o simplă nebăgare de seamă
o stare regretabilă provizorie
seamănă cu un marş funebru
ce a înconjurat pământul până
când va ameţi va leşina şi gata
vor amuţi clopotele disperării
doar că noi nu vom mai fi aici
să punem parastasul vremurilor
şi să facem alte nunţi şi alte
scâncete să se prindă-n botez
şi asta fiind oricum destul de incert
dacă nu va începe rotirea inversă
***
am propria mea afacere
cu o moarte subţire elegantă
întotdeauna mai pun un tacâm
în somnul unde-mi savurez visele
moartea mea se arată interesantă
cu chipiu de poliţist vamal
şi cu aere de contrabandist
doar atât că încă e fragedă
dar va mai creşte pe măsură
ce se îndesesc ploile
negreşit va creşte
***
aţi mai auzit
de sfârşitul lumii?
l-au răspopit
şi l-au întors
în umbrariştea
de unde a venit
cu chipul întârziat
de prea multă
smoală şi zgura începutului
***
ştiam că viaţa
e făcută după principiul fagurilor de miere
din hexagone de memorie perfectă
dar iată de curând s-au găsit cuiburi
având forma şi măsura potrivită
pentru batoane de dinamită
aizi zace toată înţelepciunea
nu în elogiul întregului ci
în despicarea lui în cele mai
mărunte şi grave edificii ale substanţei
***
ieri pe vremea asta ţi-aş fi spus
că eşti frumoasă
azi îţi spun doar că ţi-a tras cu ochiul
Dumnezeu prin vizetă
ieri ţi-aş fi luat mânuţa subţire
şi te-aş fi invitat la dans
azi mă port cu tine cu mănuşi de frică
să nu te zgârii să nu te sparg
ieri te-aş fi sărutat cu nişte munţi şi mări
în cascade şi-n valuri
azi mi-e teamă să nu ni se lipească
botniţele nenorocite
ieri aş fi continuat cu tine ritualul
iubirii perfecte
(ştii cum se spunea cândva să-mi pierd capul
dar nu de tot numai cât să-mi rămână
zăpăcit şi şui şi sucit după tine)
dar iată cum azi îmi caut cu frisoane capul să nu
mi-l agaţe osânda în par
ieri a fost ieri – azi
nu mai contează
(ce-a fost de iubit
a rămas iubit)
Daniel Marian