
Din nefiindul meu albastru…
După un secol se întoarce fanfara-n parcul simbolist:
Exact până la miezul nopţii mă voi preface că exist!
Îşi iau adio două umbre lângă fântâna din scuar:
Mă vei conduce, poate, până la cenotaful militar!
Într-o grădină iasomia în floare freamătă cu dor:
Decorporalizat cu totul sub rune o să mă strecor!
De stropi de rouă-nviorate cad florile din tei pe rând:
Din nefiindul meu albastru te voi petrece suspinând!
***
Hangiţei Ana i se pare…
Cocoşii tac şi arde-n pusta pustie Moara cu noroc:
Hangiţei Ana i se pare c-apar subit s-o scot din foc!
Cocoşii tac şi-şi biciuieşte hangiul caii spre Ineu:
Hangiţei Ana i se pare că fostu-i Zburător sunt eu!
Cocoşii tac şi se perindă pe zare nori de ploaie grei:
Hangiţei Ana i se pare că ies în zori pe hornul ei!
Cocoşii tac şi crâşma veche se prăvăleşte în blestem:
Hangiţei Ana i se pare că sunt Orfeu şi vin s-o chem!
***
Ordon să încetaţi asaltul…
Motto:
„Un joc de cărţi jucat de noi în viaţă
A fost iubirea care ne-a legat.
Când vom juca cu cărţile pe faţă,
Ai să-nţelegi de ce n-am câştigat”
Ordon să încetaţi asaltul asupra vajnicei cetăţi:
Eşecul îmi revine mie deplin necum ca-n alte dăţi!
Brancardierii scuipă-n palme şi sapă ultimele gropi:
Locotenentu-şi şterge faţa de roua ochilor miopi!
Trompetul şi vivandiera s-au strecurat în aluniş:
Soldaţii hămesiţi înjură şi merg să caute măcriş!
Destule vin târziu în viaţă, doar nenorocul lumii nu:
Drept care astăzi la partida de cărţi pierd ultimul atu!
***
De-aş şti…
(coplă cu variaţiuni)
O, Doamne, cât aş fi de trist,
De-aş şti că nu te mai exist!
M-aş prigoni din orice dor,
De-aş şti că nu te mai ador!
M-aş îndrepta cocor spre sud,
De-aş şti că nu te mai aud!
Aş trece peste mări de fum,
De-aş şti că nu te mai asum!
Aş prefera să sun din corn,
De-aş şti că nu te mai întorn!
M-aş prăbuşi subit din cer,
De-aş şti că nu te mai Anvers!
Mi-aş cetlui revolta-n lanţ,
De-aş şti că nu te mai Bizanţ!
M-aş expulza din orice vis,
De-aş şti că nu te mai Paris!
M-aş suspecta avid de vid,
De-aş şti că nu te mai Madrid!
Aş învăţa celestul grai,
De-aş şti că nu te mai Sinai!
Mi-aş vinde caii de la tun,
De-aş şti că nu te mai Verdun!
Aş meşteri statui de jad,
De-aş şti că nu te mai Bagdad!
Aş arvuni un iac să-l pasc,
De-aş şti că nu te mai Damasc!
Mi-aş înfrunta eternul ger,
De-aş şti că nu te mai Alger!
Aş renunţa pe veci să mint,
De-aş şti că nu te mai Corint!
Aş împietri-n surâsul mov,
De-aş şti că nu te mai Snagov!
Mi-aş declara trecutul nul,
De-aş şti că nu te mai Kabul!
Aş vrea-ntr-o peşteră să stau,
De-aş şti că nu te mai Dachau!
Aş zugrăvi măslini pe scut,
De-aş şti că nu te mai Beirut!
Aş arde-n miezul altui ev,
De-aş şti că nu te mai Kiev!
***
La zeii greci mă rog…
Istoria-i bolnavă de propriul târziu:
Pe zi ce trece-mi pare zadarnic să mai fiu!
Purtată-i barca sorţii-n derivă spre infern:
Fulgi de zăpadă neagră în cale mi s-aştern!
Enoţii-n stepă urlă pârdalnic a pustiu:
Exclusă-i orice şansă s-ajung acasă viu!
Apocaliptic steaua polară piere-n smog:
Să-mi recâştig Ithaca la zeii greci mă rog!
***
Calul ştie el ce ştie…
Calul ştie el ce ştie când îmi cere să-i dau jar:
Ce fantastică-i pădurea seculară de stejar!
Calul ştie el ce ştie când începe-a fremăta:
Ce fantastică-i pădurea până dau de moara ta!
Calul ştie el ce ştie când s-aşterne peste vânt:
Ce fantastică-i pădurea unde beat de tine cânt!
Calul ştie el ce ştie când îmi trage timpu-n cer:
Ce fantastică-i pădurea unde prins de Iele pier!
Ion Roșioru