De-aş şti că nu te mai exist-Ion Roșioru

      Din nefiindul meu albastru…

După un secol se întoarce fanfara-n parcul simbolist:

Exact până la miezul nopţii mă voi preface că exist!

Îşi iau adio două umbre lângă fântâna din scuar:

Mă vei conduce, poate, până la cenotaful militar!

Într-o grădină iasomia în floare freamătă cu dor:

Decorporalizat cu totul sub rune o să mă strecor!

De stropi de rouă-nviorate cad florile din tei pe rând:

Din nefiindul meu albastru te voi petrece suspinând!

***

                  Hangiţei Ana i se pare…

Cocoşii tac şi arde-n pusta pustie Moara cu noroc:

Hangiţei Ana i se pare c-apar subit s-o scot din foc!

Cocoşii tac şi-şi biciuieşte hangiul caii spre Ineu:

Hangiţei Ana i se pare că  fostu-i Zburător sunt eu!

Cocoşii tac şi se perindă pe zare nori de ploaie grei:

Hangiţei Ana i se pare că ies în zori pe hornul ei!

Cocoşii tac şi crâşma veche se prăvăleşte în blestem:

Hangiţei Ana i se pare că sunt Orfeu şi vin s-o chem!

***

Ordon să încetaţi asaltul…

        Motto:

        „Un joc de cărţi jucat de noi în viaţă

         A fost iubirea care ne-a legat.

         Când vom juca cu cărţile pe faţă,

         Ai să-nţelegi de ce n-am câştigat”

Ordon să încetaţi asaltul asupra vajnicei cetăţi:

Eşecul îmi revine mie deplin necum ca-n alte dăţi!

Brancardierii scuipă-n palme şi sapă ultimele gropi:

Locotenentu-şi şterge faţa de roua ochilor miopi!

Trompetul şi vivandiera s-au strecurat în aluniş:

Soldaţii hămesiţi înjură şi merg să caute măcriş!

Destule vin târziu în viaţă, doar nenorocul lumii nu:

Drept care astăzi la partida de cărţi pierd ultimul atu!

***

   De-aş şti…

   (coplă cu variaţiuni)

O, Doamne, cât aş fi de trist,

De-aş şti că nu te mai exist!

M-aş prigoni din orice dor,

De-aş şti că nu te mai ador!

M-aş îndrepta cocor spre sud,

De-aş şti că nu te mai aud!

Aş trece peste mări de fum,

De-aş şti că nu te mai asum!

Aş prefera să sun din corn,

De-aş şti că nu te mai întorn!

M-aş prăbuşi subit din cer,

De-aş şti că nu te mai Anvers!

Mi-aş cetlui revolta-n lanţ,

De-aş şti că nu te mai Bizanţ!

M-aş expulza din orice vis,

De-aş şti că nu te mai Paris!

M-aş suspecta avid de vid,

De-aş şti că nu te mai Madrid!

Aş învăţa celestul grai,

De-aş şti că nu te mai Sinai!

Mi-aş vinde caii de la tun,

De-aş şti că nu te mai Verdun!

Aş meşteri statui de jad,

De-aş şti că nu te mai Bagdad!

Aş arvuni un iac să-l pasc,

De-aş şti că nu te mai Damasc!

Mi-aş înfrunta eternul ger,

De-aş şti că nu te mai Alger!

Aş renunţa pe veci să mint,

De-aş şti că nu te mai Corint!

Aş împietri-n surâsul mov,

De-aş şti că nu te mai Snagov!

Mi-aş declara trecutul nul,

De-aş şti că nu te mai Kabul!

Aş vrea-ntr-o peşteră să stau,

De-aş şti că nu te mai Dachau!

Aş zugrăvi măslini pe scut,

De-aş şti că nu te mai Beirut!

Aş arde-n miezul altui ev,

De-aş şti că nu te mai Kiev!

***

   La zeii greci mă rog…

Istoria-i bolnavă de propriul târziu:

Pe zi ce trece-mi pare zadarnic să mai fiu!

Purtată-i barca sorţii-n derivă spre infern:

Fulgi de zăpadă neagră în cale mi s-aştern!

Enoţii-n stepă urlă pârdalnic a pustiu:

Exclusă-i orice şansă s-ajung acasă viu!

Apocaliptic steaua polară piere-n smog:

Să-mi recâştig Ithaca la zeii greci mă rog!

***

        Calul ştie el ce ştie…

Calul ştie el ce ştie când îmi cere să-i dau jar:

Ce fantastică-i pădurea seculară de stejar!

Calul ştie el ce ştie când începe-a fremăta:

Ce fantastică-i pădurea până dau de moara ta!

Calul ştie el ce ştie când s-aşterne peste vânt:

Ce fantastică-i pădurea unde beat de tine cânt!

Calul ştie el ce ştie când îmi trage timpu-n cer:

Ce fantastică-i pădurea unde prins de Iele pier!

Ion Roșioru