„De ce avem nevoie de poezie?”

Poezia este glasul sufletului, puntea dintre gând și emoție, între trecut și prezent.

Pe 21 martie, lumea întreagă celebrează frumusețea versului, iar Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad marchează Ziua Internațională a Poeziei, declarată de UNESCO ca o recunoaștere a contribuției esențiale a poeților și scriitorilor la patrimoniul cultural universal, prin organizarea unui eveniment special intitulat „De ce avem nevoie de poezie?”.

Evenimentul ce va avea loc în Sala Marii Uniri (B-dul Revoluției nr. 81), propune o dezbatere de idei despre importanța poeziei în societatea contemporană, având ca invitați: prof. dr. Diana Șimonca-Oprița, de la Colegiul Naţional ,,Moise Nicoară” Arad, prof. Florica R. Cândea, publicist U.Z.P.R. Filiala „Ioan Slavici” Arad, alături de îndrăgitul actor arădean Zoltan Lovas, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

Poezia va prinde glas printr-un recital liric susținut de trupa „Har”, clasa de actorie a Școlii Populare de Arte Arad, sub îndrumarea actriței Oltea Blaga, iar magia versurilor va fi completată de un moment muzical oferit de elevii Tania Tamaș și Vlad Paven de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Arad, prin Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, în colaborare cu Centrul Cultural Județean Arad – Școala Populară de Arte Arad, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Colegiul Naţional ,,Moise Nicoară” Arad, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România Filiala „Ioan Slavici” Arad.

 „De ce avem nevoie de poezie?” La Arad, răspunsurile vin pe 21 martie 2025, o zi în care versurile capătă glas, iar emoțiile prind contur. Intrarea este liberă!

Vă invităm cu bucurie să descoperim împreună frumusețea poeziei și puterea ei de a ne apropia unii de alții. Haideți să celebrăm cuvântul rostit, muzica sufletului și farmecul sensibilității!