Secția Împrumut carte pentru adulți a pregătit pentru cititori o expoziție în cinstea sărbătorii Dragobetelui ! Vă invităm să sărbătoriți alături de noi și să admirați exponatele!
„Dragobetele, reprezentare mitică a dragostei, asociată de români cu ciripitul și împerecherea păsărilor de pădure, sărbătorită în Calendarul popular în ziua de 24 februarie. Dragobetele, deschizătorul dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile carpatice, este identificat cu Cupidon, Zeul dragostei în mitologia romană, cu Eros, Zeul iubirii în mitologia greacă, și cu Năvalnicul, personificare a dragostei pătimașe în mitologia românească . În ziua de Dragobete păsările, se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează și încep să-și construiască cuiburile în care își vor crește puii. Din acest motiv, ziua se numește în unele așezări din nordul Olteniei Logodna sau Însoțitul păsărilor. Păsările neînsoțite în această zi ar rămâne stinghere și fără pui până în ziua de Dragobete a anului viitor. Fetele și băieții trebuie să se întâlnească și ei, să facă Dragobetele. În această zi, fetele și feciorii ies la pădure, hăulind și chiuind, pentru a culege primele flori ale primăverii, ghioceii și brândușele de primăvară. Pretutindeni se strigă: Dragobetele sărută fetele! Asemănător păsărilor, fetele se zburătoresc, fugă rituală care se încheie cu prinsul și sărutatul lor de către băieți. La Dragobete se făceau leagăne, atârnate de cregile copacilor, pentru fete, tinerii căutau să-și spună cuvinte frumoase ,să se sărute, să-și facă legăminte de dragoste. Fericiți, dragobeții, flăcăii îndrăgostiți, flăcăii îndrăgostiți, se întreceau să-și învârtă fetele, ținându-le pe sub braț. În unele sate, bătrânele scoteau din pământ rădăcina de spânz, folosită în practicile de medicină populară, iar fetele și nevestele tinere își făceau rezerve de apă din zăpada netopită, cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru prospețimea tenului. De frică să nu ciricăie precum păsările, nimeni nu lucra în ziua de Dragobete. ” Ghinoiu, Ion – Mică enciclopedie de tradiții românești, Editura Agora, 2008,pag. 106-107
Descoperiți Dragobetele în următoarele cărți din biblioteca noastră, :
- Ghinoiu,Ion – Obiceiuri populare de peste an : Dicţionar,Editura Fundației Culturale Române,București 1997, pag. 65-66