„Arta este un rezultat al experienței trăirii noastre”
(Anton Holban)
Anton Holban (10 febr. 1902, Huși – 15 ian. 1937, Bucuresti) a fost un romancier și publicist român.
A debutat în anul 1924 în revista lui Liviu Rebreanu Mișcarea literară. A publicat eseuri, recenzii, cronici literare şi note de călătorie în revistele Sburătorul, Viața literară, România literară, Rampa, Vremea, ș.a., a scris schiţe, nuvele, piese de teatru și romane fiind răsplătit în 1934 cu Premiul Societății Scriitorilor Români.
Dintre romanele sale amintim: Romanul lui Mirel, (1929); O moarte care nu dovedește nimic, (1931); Parada dascălilor, (1932); Ioana, (1934); Postum, apar nuvelele din volumul Halucinații, (1938) și Jocurile Daniei, (1971).(Sasu, Aurel– Dicționarul biografic al literaturii române, Pitești, Paralela 45, 2006)
Romanele sale de dragoste au un caracter autobiografic avându-l ca personaj principal pe Sandu care pare aceeași persoană în toate cele trei romane O moarte care nu dovedeşte nimic, Ioana și Jocurile Daniei. Neurastenic, veşnic nemulţumit, nehotărât, mereu același dar totuși diferit, Sandu remarcă: „Sunt incapabil de o dragoste proaspătă, mereu reîncepută, cu toate că mintea mea o visează întotdeauna. Mă duc cu mine şi nu mă cunosc, cu toate că mă observ cu o grijă migăloasă şi trudă inutilă. Vreau să-i pricep pe alţii! Mă mir cum pot suporta să târâi cu mine pretutindeni pe mine străinul. Şi uneori acel străin e blând, e agreabil, dar alteori e odios cu egoismul lui. Şi eu îl port mereu cu mine…”
(Anton Holban – O moarte care nu dovedeşte nimic)
La moartea prematură a scriitorului unchiul său, criticul literar Eugen Lovinescu, scria:
“Fapt e că o generație întreagă de scriitori s-a bucurat de îndemnul și sprijinul penei mele, numai tu nu. Literatura ta o merită, totuși, nu numai prin valoarea ei recunoscută de unanimitatea criticei noastre, ci și prin faptul că eu eram singurul în măsură să-i cunosc mai bine natura profund personală. N-ai avut nici imaginație, nici fantezie și n-ai făcut din artă un joc și o intervențiune. […] scrisul tău a ieșit din nervi și sânge. Romanele tale au crescut din experiențele dureroase ale uneia din viețile cele mai bântuite de nevroză din câte am cunoscut vreodată […], produse ale unui chin și al unei agitații sufletești ce au impresionat pe toți cei din jurul tău; dacă au ieșit dezordonate și uneori bolovănoase, ele au însă un caracter de autenticitate psihologică de mult mai mare merit decât dacă ai fi scris din imaginație… Ți-ai plătit astfel talentul cu jertfa propriei tale fericiri… Nu e o întâmplare, un sentiment, o senzație – nu e un rând din întreaga ta operă, care să nu fi cerut în cealaltă terezie a balanței o suferință, o deziluzie și mai ales o neliniște. […] Gonit parcă de un sentiment al sfârșitului prematur, de o spaimă a morții – cu a cărei expresie patetică ți-ai înscris, în literatura noastră rurală și patriarhală, o pagină originală strict personală – iată că a venit marea și temuta secerătoare, pe care eu stărui să o privesc mai mult ca o mare izbăvitoare. […] A trecut, și iată că liniștea, în care nu mai e teamă și obsesie, ți s-a lăsat peste pleoape; s-a lăsat numai pentru tine, pe mine însă privirea ta sticloasă și speriată, halucinantă aproape, mă va mustra multă vreme că nu mi-am făcut datoria față de talentul tău însângerat de suferință. […] Iată cuvântul meu de despărțire de cenușa ta – cu scrisul tău mă voi mai întâlni însă pe filele albe de carte.”
(E. Lovinescu – “Sburătorul”. Agende literare, vol. V, p. 397)
Vă invităm la secția Împrumut Carte pentru Adulți pentru a împrumuta operele lui Anton Holban.