Fiu de ţăran din Hălmagiu, Ioan Robu (1868 – 1930), şi-a făcut studiile primare şi gimnaziale în comuna natală, iar cele liceale la Arad. Ca bursier al Fundaţiei Mocioni, a urmat cursurile universitare la Budapesta, obţinând doctoratul în Drept. În perioada 1907 – 1914, ca avocat în Hălmagiu, s-a încadrat în Partidul Naţional Român (1911), fiind calificat de administrația austro – ungară ca agitator periculos. Mobilizat în armată, a fost cu Regimentul 33 Infanterie pe front în Galiţia, unde, după lupte grele, a fost luat prizonier la ruşi şi internat în Lagărul din Tomsk (Siberia Orientală), apoi la Cernobâl (Ucraina), de unde a venit în România cu primul eşalon din Corpul Voluntarilor și încadraţi în Armata Română. Avansat la gradul de căpitan, comandant de companie, a luptat la Mărăşeşti, unde a fost rănit. După o scurtă perioadă de refacere, timp în care a funcţionat ca învăţător, a fost reîncadrat în armată. La sfârşitul lunii iunie 1919, după instalarea lui Iustin Marşieu, ca Prefect al Aradului, Ioan Robu a fost retras din armată şi instalat ca Primar al municipiului. Deşi a preluat un oraş cu o administraţie dezorganizată, activitatea sa onestă a dus la normalizarea situaţiei prin reluarea activităţilor economice, aprovizionarea populaţiei, punând astfel bazele unei dezvoltări ulterioare.
A decedat în 1930, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea, pe partea dreaptă a aleii marginale (spre Câmpul Liniștei), aproape de intrarea principală, în sectorul rezervat personalităţilor.
