Salvator Vuia (1896-1970), fiul medicului George Vuia și al Liviei, s-a născut la Arad în 25 noiembrie 1896. După încheierea studiilor liceale la Brașov, și a Facultății de Medicină din Budapesta, în noiembrie 1918, s-a întors la Arad, înrolându-se ca voluntar în Gărzile Naționale române, contribuind astfel, alături de alți ofițeri la instalarea autorităților românești, chiar înainte de proclamarea Unirii la Alba Iulia. Ca medic, membru în Statul Major al acestei structuri militare, s-a confruntat alături de col. dr. I. Moga și lt. dr. Adam Iancu cu epidemiile de tifos exantematic și gripă, care atunci au izbucnit în părțile Aradului. Terminându-și misiunea militară, în 1919 s-a angajat în sistemul medical din Timișoara, dar la scurt timp a revenit la Arad, specializându-se, sub conducerea medicului Ștefan Albu, în obstretică – ginecologie. În scurt timp, a devenit una din gloriile medicale ale Aradului, cunoscut în spațiul central european pentru metodele sale de intervenție chirurgicală. Ca strălucit practician a conceput o tehnică operatorie originală numită histerectomie transvaginală, aplicată la Arad în premieră absolută, care azi îi poartă numele pe plan mondial. Marea majoritate a intervențiilor sale au fost efectuate exclusiv prin anestezie generală, metodă puțin aplicată în acea perioadă, fără cel mai mic inconvenient. Preluînd conducerea spitalului, în calitate de director, dr. Salvator Vuia a format o întreagă pleiadă de medici precum dr. Ivan Radovan, Aron Mateoc, Emilian Căpățână, al căror nume este purtat astăzi de sălile de operații din instituție.
Deși a rămas o legendă vie în rândul arădenilor, a miilor de pacienți și medici specialiști din întreaga țară, numele său a intrat în uitare. Instituția medicală numită: Spitalul de Obstretică și Ginecologie Dr. Salvator Vuia, devenind o simplă secție, fără ca aceasta să-i mai poarte numele. În consecință, inscripția de la intrare a fost întoarsă spre interior, iar Galeria personalităților medicale desființată.
S-a stins din viață în 1970, fiind înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Arad.
Mormântul familiei Vuia
Obeliscul din marmură albă (265 / 53 / 27 cm), cioplit de firma arădeană Frank în 1901, străjuiește parcela familiei (J / I), delimitată de borduri și capace de mormânt din beton și o împrejmuire din fier forjat. Acolo își dorm somnul de veci: medicul George Vuia (1850 – 1900), împreună cu soția sa, Livia, părinții Dorei Bonțescu (1884 – 1927) și Salvator Vuia (1896 – 1970), înmormântați tot acolo.
Semnul funerar cuprinde pe fațada dinspre morminte, incizate și în relief elemente decorative (cruce latină treflată, fotografii în porțelan, ramuri de laur, o cupă cu șarpele lui Esculap, simbolul medico – farmaceutic) și inscripții informative, după cum urmează:
- Pentru amintirea / neuitatului meu soț / dr. / GEORGE VUIA / născ. 1850 / rep. 1900 december 22 / Soția frântă de durere / Livia.DORA BONȚESCU / născ. Vuia / 1884 – 1927.Dr. VUIA SALVATOR / In Memoriam dr. Vuia Salvator / 1896 – 1970
De o parte și de cealaltă se află pietrele funerare ale familiei Popescu Mihai și Constantina, cunoscuți profesori la Colegiul Economic din Arad, rude apropiate ale familiei Vuia.