E vremea colindelor la Bibliotecă!

Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, este momentul magic al anului în care, lângă bradul împodobit, cu toții cântăm colinde străbune, celebrând bucuria, lumina și pacea. Astfel, în perioada 14-19 decembrie 2022, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad organizează patru concerte de colinde, grupate generic sub titlul „E vremea colindelor la Bibliotecă”, invitându-vă să fiți alături de noi într-o feerie a sărbătorilor de iarnă, un bun prilej de a împărtăși căldura, bucuria și emoția colindelor tradiționale românești.

Miercuri, 14 decembrie 2022, începând cu orele 17:30, vă invităm la concertul de colinde „Noaptea Sfântă de Crăciun”, desfășurat în cadrul Secției de Artă și Multimedia „Sabin Drăgoi” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad. Programul va include un recital de colinde tradiționale, în interpretarea de excepție a tinerilor interpreți arădeni Anamaria Buțurcă și Giani Surugiu, urmat de un impresionant recital de colinde românești, susținut de grupul vocal „Sfântul Ioan Hrisostom”, coordonat de dr. prof. Paul Krizner.

Joi, 15 decembrie 2022, începând cu orele 17:30, în cadrul Secției de Artă și Multimedia „Sabin Drăgoi”, Roxana Suciu și grupul vocal „Trifon Lugojan”, condus de Marinel Roz, vor susține concertul de colinde „Sus, creștini, nu mai dormiți”, propunându-vă un repertoriu minunat de colinde românești, menite să vă transmită atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă. Concertul va fi prezentat de pr. dr. Gașpar Florin.

Luni, 19 decembrie 2022, începând cu orele 17:00, Biroul „Animație culturală și împrumut carte pentru copii” va găzdui un special concert de colinde susținut de interpreta arădeană Bizău Roșu Laura Andreea, „Colindăm colind străbun!”. Cu această ocazie, va avea loc o dublă lansare de carte: „Povești de iarnă la gura sobei”, volum semnat de elevii clasei a V-a A, și ,,Un miracol de Crăciun”, volum semnat de elevii clasa a V-a C de la Școala Gimnazială „Aron Cotruș” Arad.

Tot luni, 19 decembrie 2022, începând cu orele 18:00, în cadrul Secției de Artă și Multimedia „Sabin Drăgoi”, Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” al Arhiepiscopiei Aradului, dirijat de părintele Gabriel Streulea, va vesti Nașterea Domnului aducând bucurie și lumină pe chipuri și în suflete prin „Colindul sfânt și bun”.

Dacă sărbătorile de iarnă sunt preferatele tale, atunci vă așteptăm cu drag la „Săptămâna colindelor la Bibliotecă”, intrarea fiind liberă, în limita locurilor disponibile, pentru a celebra cu bucurie nașterea lui Iisus, alături de bradul împodobit și colindul străbun ce creează atmosfera magică a Crăciunului!