
Placă memorială; Cetatea Aradului; Marmură albă; Autor necunoscut.
După studii de filozofie şi drept la Pesta, Eftimie Murgu (1805 – 1870) a fost profesor la Iaşi și București, fiind considerat azi unul din intemeietorii învăţământului filozofic românesc. Implicat în conjuraţia din 1840, după descoperirea complotului, a fost expulzat în Banat. Aici a luat parte activă la Revoluţia din 1848, militând pentru desfiinţarea iobăgiei şi împroprietărirea ţăranilor. Ca preşedinte al Adunării de la Lugoj din 3 / 15 mai 1848, a susţinut crearea unei armate ţărăneşti române care să participe la Revoluţie. La sfârşitul lunii iulie 1849 a fost rugat de guvernatorul ungar Kossuth Lajos să-i ducă lui Avram Iancu textul unei moţiuni prin care se asigura naţionalităţilor din ţară oarecare concesii. Se spera că aceasta va duce la o împăcare între cele două tabere: maghiară şi română. Din cauza evenimentelor politice şi militare, Eftimie Murgu nu a răzbit până în munţi ci doar până la Ilia, pe Mureş.
După înfrângerea Revoluţiei, autorităţile imperiale l-au condamnat la moarte, pedeapsă care ulterior a fost comutată la patru ani de închisoare, care a fost executată în Cetatea Aradului. Evenimentul este marcat prin aşezarea pe faţada clădirii Comandamentului militar a unei plăcuţe memoriale din marmură albă. Textul, în relief, este lizibil prin vopsirea în negru a suportului. Acesta are următorul conţinut: ÎN CAZEMATELE CETĂŢII ARADULUI / ALĂTURI DE ALŢI REVOLUŢIONARI A FOST / DEŢINUT ÎN ANUL 1849 ŞI ÎNFLĂCĂRATUL / PATRIOT EFTIMIE MURGU / CARE A SLUJIT CU ABNEGAŢIE INTERESELE / SOCIALE ŞI NAŢIONALE ALE POPORULUI / ROMÂN După eliberarea din închisoare, Eftimie Murgu s-a stabilit la Budapesta, unde a practicat avocatura.