În octombrie 2008 Biblioteca judeţeană a organizat împreună cu domna cercetător Maria Hartmann Kakucska expoziţia de carte veche dedicată fondului de carte Orczy şi familiei Orczy. Expoziţia a avut loc la Muzeul de Artă, str. Gheorghe Popa de Teiuş, nr. 2-4, etaj 2 având ca invitat special la deschiderea expoziţiei pe moştenitoarea familiei Orczy, doamna […]

Reproducem în continuare textul doamnei Maria Hartmann Kakucska despre familia Orczy şi fondul de carte provenit de la aceasta pe acre îl deţine biblioteca noastră, text care a fost publicat în catalogul expoziţiei. Traducere din maghiară Gabriel Szunder.

Familia Orczy în istoria oraşului Arad

I.Originea familiei Orczy

Familia nobiliară Orczy, care a jucat în viaţa publică a Ungariei din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea un  rol important, îşi are originea, conform tradiţiei familiale, în epoca Arpazilor. Genealogia oficială a familiei nu datează însă decât din secolul al XVI-lea. Despre unul dintre strămoşii importanţi, Gergely, nu se ştie decât că a trăit în secolul al XVI-lea şi că şi-a pierdut viaţa la 29 august 1526, în bătălia de la Mohács. Fiul sau nepotul său, Miklós, a cărui viaţă poate fi documentată între anii 1558-1578, a fost căsătorit cu Cziráky Veronika. Au avut cinci copii. Gergely I, cel mai cunoscut dintre aceştia, a avut la rândul său, din căsnicia cu Karcs Orsolya, trei copii. Vieţile a doi dintre ei, Mihai I şi Borbála I, sunt puţin cunoscute. István al II-lea, al doilea fiu, a trăit între 1591 – 1636 şi a fost căsătorit cu  Margaretics Orsolya. Au avut şase copii. Despre fiul lor, István al III-lea, avem informaţii între anii 1616-1636. Celălat fiu, Gergely al II-lea (+ 1636), a fost căsătorit cu Rádai Margit. Fiul lor, János I., care a căzut la Szent Gotthárd la 1 august 1664, este strămoşul acelei ramuri a familiei Orczy care prezintă interes pentru noi. Din căsnicia sa cu Mankóbükki Horváth Zsuzsa s-au născut şase fiice şi patru fii. Din căsnicia „marelui erou“ Gergely al IV-lea (cca 1658 – 1710, Eger)  cu Boda Julianna, s-a născut în septembrie 1669, în satul Orci din judeţul Somogy, ca al patrulea copil, Orczy István al VIII-lea, strămoşul ramurii familiei care a purtat mai târziu titlul de baron.

Orczy István VIII.

(Orci, ? IX 1669 – Gyöngyös, ? 12 XII 1749)

Un episod tipic al vieţii sale aventuroase, relatat cu plăcere încă şi în ziua de azi de către membrii în viaţă ai familiei, este asemănarea sa cu Rákóczi Ferenc al II-lea. Drept consecinţă a fost încarcerat la un moment dat de către tabăra imperială în locul domnitorului. Ironia situaţiei constă în faptul că Orczy, care s-a alăturat curuţilor, a trimis pe tot timpul luptei de eliberare conduse de Rákóczi mesaje secrete către Pálffy János din tabăra habsburgică. Ulterior a trecut deschis de partea imperială. După înfrângerea răscoalei, a primit sarcina de a înregistra bunurile celor acuzaţi de lipsă de loialitate. Între 1713-1715 a fost subprefectul comitatelor Heves şi Külső Szolnok. Între 1714 şi 1731 a fost căpitan de Jász-kún în cadrul Ordinului Cavaleresc German. În 1716 a participat, sub conducerea lui Eugeniu de Savoya, la bătăliile împotriva turcilor de la Timişoara şi de la Petrovaradin, ca aprovizionator al armatei. Datorită intervenţiei sale în răscoala lui Pero, aceasta a avut un final mai puţin sângeros. La 8 februarie 1736 a fost răsplătit de către Carol al VI-lea cu un „portret cu un lanţ de aur, împodobit cu 68 de diamante mari”, cu titlul de consilier regal – în 8 iulie -, iar apoi cu cel de baron maghiar de „Orci”. A fost căsătorit cu Petrovay Zsuzsanna (Ungvár, 6 octombrie 1690 – Tarnaörs, 2. Aprilie 1737.), printre strămoşii căreia se găsesc Nyáry Lőrinc, căpitanul cetăţii Szolnok şi cronicarul  Thuróczy János. La logodna lor din 18 ianuarie 1708, Zsuzsanna nu a adus cu sine decât câteva drepturi de proprietate şi titlurile ei nobiliare. Familia Petrovay dispunea de proprietăţi imense dar acestea erau fie amanetate, fie sub mâna a Neoacquistica commissio. Din căsnicia nefericită a celor doi s-au născut trei copii. Zsuzsanna, primul copil, a fost soţia poetului Amadé László. Anul naşterii Anei Orczy a III-a nu-l cunoaştem, ştim doar că a murit probabil în 1761. Al doilea fiu al lor a fost Lőrinc I, poetul, care a  moştenit o avere considerabilă.

Orczy Lőrinc I

(Tárnaörs, 1718.VIII. 9. – Pest, 1789. VII. 28.)

Despre opera poetică a lui Orczy Lőrinc, acest bărbat mic de statură, cu ochi albaştri, corpolent şi zâmbitor, Arany János a spus „…dacă şi-ar fi publicat poeziile mai devreme, am considera azi că epoca luminilor începe odată cu el”. Posteritatea nerecunoscătoare a uitat nu numai poeziile sale ci şi importanţa sa epocală. Activitatea lui Orczy Lőrinc de amator şi patron al literaturii a fost la fel de importantă ca rolul său în viaţa publică. În primul război silezian a luptat ca voluntar iar la războiul de şapte ani (1757-1763), respectiv la atacul asupra Berlinului (16 X 1757), a participat ca soldat în armata lui Hadik András. Între 1765 şi 1784 a fost prefectul comitatului Abaúj. Între 1766-1771, a depus eforturi, în calitate de comisar sanitar, pentru prevenirea răspândirii ciumei dinspre Polonia. Între septembrie 1772 şi septembrie 1782, s-a ocupat, în calitate de „commissarius regius“ şi după cea mai bună ştiinţă de-a sa, cu regularizarea cursului unor fluvii. A fost primul care a sugerat necesitatea regularizării cursului Tisei, care a fost realizată apoi de generaţia epocii reformelor. La 10 august  1782 a primit crucea de grad mediu a Ordinului Sfântului Ştefan. În tot acest timp s-a ocupat cu dragoste de familia sa tot mai numeroasă – în discursul său rostit în 1784, cu ocazia renunţării la funcţia de prefect, a vorbit despre 33 de nepoţi – şi şi-a gospodărit domeniile tot mai întinse cu o pricepere exemplară. Pe lângă toate funcţiile pe care le-a ocupat şi în toate situaţiile în care s-a aflat, a găsit timp, după cum rezultă din scrisorile şi însemnările sale, să se relaxeze scriind poezii. Deşi a luat parte activ la  viaţa publică a epocii sale, avem destul de puţine date concrete despre viaţa sa.

La 6 octombrie 1756, era colonel de cavalerie, comandantul companiei de călăreţi a districtelor Jászkún şi Hajdú. În iunie 1755 moare soţia sa, Podmaniczky Judit. Dintre cei nouă copii pe care cei doi i-au avut împreună, au rămas în viaţă Anna a IV-a (1741 – 1824), viitoarea soţie a contelui Haller Péter, Zsuzsanna a II-a (1744 – 1783), care a scris poezii în limba franceză şi a fost căsătorită cu baronul Splényi Gábor, József I. (20 IX. 1746 – 14 XII 1804), moştenitorul şi capul de mai târziu al familiei şi László I. (14 IV 1750 – 15 IV 1807), care a murit fără moştenitori.

În septembrie 1759, Orczy Lőrinc I s-a căsătorit cu baroneasa Lafferth Anna Mária. Au avut împreună doi copii, István al IX-lea şi Teréz.

Conform necrologului din 31 iulie 1789: ”…în ziua de 28 a lunii curente, în jurul orelor douăsprezece şi jumătate din noapte, şi-a încheiat cursul vieţii pământeşti venerabilul Orczy Lörincz, comendator al ordinului ce poartă numele primului rege maghiar, Sfântul Ştefan, general în armata Majestăţii sale Regale şi Imperiale, …. care ar fi împlinit în câteva zile vârsta de 71 de ani. A murit de insuficienţă cardiacă, asociată apoplexiei care îi afecta membrele deja de mai demult…”.

Orczy József I

(20 IX 1746 – 14 XII 1804)

Moştenitorul şi, mai târziu, capul familiei, József I şi-a început cariera ca militar. A studiat la Viena, la Theresianum, şi la Eger. A fost prefectul comitatului Zemplén şi administratorul comitatului Békés. A urmat modelul tatălui său şi sfătuit de Révai Miklós, a scris poezii. A participat activ în mişcarea francmasonică până la desoperirea acesteia din 1794; după aceasta, a fost responsabil de distrugerea unor părţi ale arhivei familiale. A fost pus sub observaţie împreună cu toată familia sa de către ministrul Perger.

A fost căsătorit cu Berényi Borbála, nepoata generalului Haller  Sámuel, descendentă şi ea a familiei Nyáry. Au avut şase copii.

Orczy  László I

(14 IV 1750 – 15 IV 1807)

L-a urmat după 1784 pe tatăl său în funcţia de prefect al comitatului  Abaúj. A fost şambelan al Ordinului Cheii de Aur. De numele său se leagă construirea în 1797, pe nisipurile Budapestei, a grădinii Orczy, pe care a donat-o apoi capitalei. (Parcul s-a numit într-o vreme “Parcul Tineretului Asztalos János”). A luat parte în mod activ la mişcarea francmasonă şi, în urma participării sale la conspiraţia împotriva domnitorului, a trebuit să renunţe la funcţia de prefect. A fost însărcinat cu cartografierea şi colonizarea Banatului Timişan: satul Orţişoara (Orczyfalva, Orczydorf)  îi poartă numele până în ziua de azi .

În 1782 s-a căsătorit cu Abensberg Traun Terézt. A murit fără urmaş adult.

Orczy István al IX-lea

(? XI 1767 – 9 XII 1785)

S-a născut din a doua căsătorie a lui Lőrinc I. Şi-a înscris numele în istoria literaturii maghiare prin prietenia cu Batsányi János, important poet al iluminismului maghiar. Batsányi şi-a scris primele poezii veghindu-l pe Orczy István pe patul său de moarte. În biblioteca familiei se mai găsesc câteva dintre cărţile sale.

Orczy Lőrinc Péter al II-lea

(1 II 1784 – 16 II 1861)

Orczy Lőrinc Péter al II-lea este reprezentantul ramurii de Gyöngyös a familiei şi, din pespectiva istoriei oraşului şi comitatului Arad, este cel mai important reprezentant al familiei. După moartea la 1 III. 1830 a cumnatului său, baronul Wenckheim József, a devenit prefectul judeţului Arad, ocupând această funţie între 9 VIII 1830 şi 18 IX 1837. Ca urmare a demersurilor sale, Aradul a primit titlul de oraş liber regesc. Orczy Lőrinc al II-lea, împreună cu suita sa, a adus acasă diploma în 1834. Locuitorii Aradului i-au primit cu un marş cu făclii, organizat în faţa primăriei. La 9 august 1836, Orczy Lőrinc al II-lea a demisionat din funcţie din motive de boală. În timpul în care a fost prefectul Aradului, cu ocazia primirii titlului de oraş liber regesc şi ca un semn de susţinere faţă de arădeni, Orczy a făcut o donaţie de cărţi; astfel trebuie să fi ajuns mai multe mii de volume din biblioteca familiei la Arad.

Din căsătoria sa cu Batthyany Teréz s-a născut un singur copil, Anna a VI-a.

II.Scurtă istorie a bibliotecii familiei Orczy

Despre colecţia apreciată la 8200 de volume „adunate de bătrânul general Lőrinc şi de fiul acestuia”, nu avem la dispoziţie documente autentice. După unele presupuneri, Orczy István al VIII-lea, cunoscător de franceză, a colecţionat deja cărţi. Din moştenirea rămasă nu se poate determina însă cu exactitate dacă marile achiziţii au avut loc în timpul vieţii fiului său Lőrinc I, poetul, sau a nepoţilor, József I. şi László I.

Scrisoarea din 1786 a poetului Batsányi János aruncă o oarecare lumină asupra istoriei cărţilor lui Orczy Lőrinc I şi al locului lor de păstrare: „ …În biblioteca de la Örs a domniei voastre am găsit câteva cărţi care apar în două sau chiar trei exemplare. …”. În epistolarul lui Orczy Lőrinc se găseşte o însemnare din aprilie 1769 referitoare la o construcţie în curs la Gyöngyös, care se referă poate la clădirea bibliotecii şi a arhivei familiei, amintite şi de Fekete Nagy Antal, catalogatorul arhivei familiale.

Nu avem date despre o eventuală mutare a cărţilor de la Tárnaörs la Gyöngyös. Familia Orczy putea să aibă şi două biblioteci: una la Tárnaörs, la reşedinţa lui Orczy Lőrinc,  şi una la Gyöngyös, unde, după căsătoria sa din 1774, a locuit fiul mai mare, József I. Scrisoarea lui Batsányi din 1786 şi Procesul verbal întocmit de Orczy Elemér în 1934 par să confirme această din urmă ipoteză. După moartea lui Orczy Lőrinc, fiul său mai mare, Orczy József I a devenit moştenitorul său şi capul familiei. După moartea acestuia, familia s-a despărţit în patru ramuri, după cei patru fii: ramura lui József al II-lea, la Erdőkövesd, a lui Lőrinc al II-lea, la Gyöngyös, a lui László al II-lea, la Tárnaörs şi a lui György I, la  Ujszász. În dezacord cu vechiul drept succesoral maghiar, stăpânul arhivei nu a devenit cel mai mare fiu, József al II-lea, reprezenantul ramurii Erdőkövesd, ci aceasta a rămas la a doua ramură, cea de la Gyöngyös, reprezentată de fiul mai tânăr, Lőrinc al II-lea, viitorul prefect al Aradului. După moartea sa din  1861, arhiva a fost transportată probabil la reşedinţa de la Ujszász a lui György I, cel mai tânăr fiu. Aici, arhiva a căzut pradă unui incendiu. Fekete Nagy Antal, cercetătorul fondului, aproximează data transferării documentelor spre „a doua jumătate a secolului”.

Despre dragostea de carte şi cultură a familiei Orczy, mai ales a lui Lőrinc I, un adevărat mecena, şi a lui József I, avem mai multe informaţii, în timp ce pentru dragostea pentru peisagistică a lui László I stă mărturie grădina Orczy, înfiinţată de acesta în jurul anului 1797 pe nisipurile Budapestei. Despre cărţi şi biblioteci însă, nu se vobeşte.

Istoricul arădean Márki Sándor a scris în detaliu despre bibliotecile oraşului. El vorbeşte despre fondul de bază al „bibliotecii Liceului“, ca despre cea mai importantă bibliotecă arădeană. Aceasta „s-a constituit prin…donaţia oraşului liber regesc Arad, adică a aşa-numitei biblioteci Orczy, respectiv prin donaţia familiei Vásárhelyi, a lui Bóhus István, Hendrey Pál, Török Béla,…Cum colecţia nu este catalogată complet, numărul volumelor nu se poate evalua cu exactitate;…trebuie să amintim în primul rând biblioteca Orczy, care conţine 7078 de volume inventariate, 1049 neinventariate, 998 de dubluri, 131 de hărţi, adică un total de 9125 de volume şi 131 de hărţi. Această valoroasă colecţie s-a aflat iniţial la Gyöngyös şi ea a luat naştere datorită dragostei de carte a membrilor familiei baronului Orczy, în primul rând a lui László şi a celor doi Lőrinc”.

În studiul său despre cărţile franceze ajunse la Arad, Eckhardt Sándor scrie despre volumele ce au reprezentat proprietatea contelui Csáky István şi a soţiei sale, contesa  Erdödy Júlia.

În lucrarea ei din  1939 dedicată colecţiilor particulare, Szarvasi Margit aminteşte fugitiv, pe lângă volumele soţilor Csáky – Erdödy, „cărţile Orczy”, păstrate pe vremea aceea la Palatul Cultural din Arad.

Din însemnările păstrate la Arhivele arădene reiese că până în 1864 au fost păstrate la Gyöngyös cărţi ale familei Orczy „cât pentru o bibliotecă”. Aceste însemnări dintre anii 1822 – 1864 care aveau o funcţie asemănătoare cu buletinele de împrumut din ziua de azi, arată grija cu care s-a raportat la cărţi familia, respectiv persoanele însărcinate a se ocupa de ele. Ei scriau astfel de bileţele chiar şi pentru membrii familiei mai restrânse – când în limba maghiară, când în germană, mai rar în latină – şi dacă persoana care cerea cărţile nu venea să le ridice personal, se consemna numele persoanei mandatate s-o facă. Aşa s-a întâmplat de exemplu în cazul contesei Erdődy Júlia, soţie a contelui Csáky István, contemporană cu băieţii Orczy, József I. şi  László. Surpriza vine de la câteva dintre volumele împrumutate: Erdődy Júlia, cunoscută pentru modul ei de viaţă libertin, a împrumutat două volume reprezentative pentru literatura libertină, pe care le-am fi putut bănui şi în biblioteca ei. “Buletinul de împrumut” nu indică nici dată, nici loc dar împrumutul nu ar fi putut să aibă loc mai târziu de 1809, căci Erdödy Júlia a murit în jurul acestui an.

De ce şi cum au ajuns până la urmă cărţile la Arad?

Cu ocazia acordării titlului de oraş liber regesc Aradului, prefectul Orczy Lőrinc al II-lea a făcut o donaţie de cărţi către autorităţile orăşeneşti. La întrebarea dacă acest gest a fost făcut cu consultarea şi acordul familiei, nu putem da răspuns în momentul de faţă.

Dezvoltarea Aradului – oraş liber regesc la această dată – a fost facilitată de donatori ca văduva lui Bibich Jakab, care după moartea soţului ei, a dorit ca averea familiei să fie folosită pentru dezvoltarea educaţiei din comitatul Arad. Din dobânzile acestei averi, în afara burselor acordate elevilor nevoiaşi, a fost construit Liceul, Gimnaziul Regal Maghiar. La aşezarea pietrei de temelie a Liceului a fost prezent şi baronul Eötvös József, ministrul culturii de atunci. Şcoala şi-a început activitatea în 1873, sub direcţiunea lui Sváby Pál.  Cu ocazia aceasta, autorităţile orăşeneşti au donat şcolii cărţile Orczy. După 1919, şcoala a devenit instituţie de învăţământ cu predare în limba română. După mărturia ştampilelor, cărţile au ajuns de aici la Palatul Cultural, unde şi-a avut după 1913 sediul biblioteca publică. Instituţia ce-şi avea sediul la Palatul Cultural, era urmaşa bibliotecii Asociaţiei Kölcsey. Cărţile au fost duse în anii `80 la locul lor de azi, la Biblioteca Judeţenă „A.D.Xenopol”, într-o clădire care a fost construită iniţial pentru Camera Agricolă.