Proză aproape fantastică (fragment)
Fata cu păr roșu cârlionțat mi-a atras atenția prima dată la muncile agricole, ”patriotice” cu care începea anul universitar. Râdea tare şi colorat şi fuma fără oprire, avea un pulover roz, tricotat ȋn punct englezesc şi mirosea a săpun şi a fum. Ne-am împrietenit repede mai ales că Dana, colega mea din liceu care s-a așezat din prima zi lângă mine ȋn amfiteatru şi cu care făceam pereche la adunatul strugurilor şi la cursuri era o fată înaltă şi eu foarte scundă astfel încât aveam nevoie de un echilibru. Verile ni le petreceam împreună pe plajă la mare, la discotecă râdea şi își scutura sânii mici ascunși ȋntr-un tricou minuscul tip maiou îmbiindu-mă să fac la fel ca să atragem atenția băieților. Am rȃs dar nu am putut face la fel pentru ca eu aş fi atras prea tare atenția fiind mai înzestrată de la natură din acest punct de vedere.
Repeta anul I. Era mereu veselă. Nu avea niciodată chef să vină la cursuri, lipsea mai tot timpul. Dimineţile, ȋn drum spre Universitate, Dana trecea întâi pe la căminele studențești şi trăgea de ea să se trezească să vină la şcoală. Venea cu urdori la ochi şi mirosind a tutun ieftin, a doua oră o tulea la bar să-şi bea cafeaua şi să fumeze câteva țigări ca să se trezească.
Avea cultură muzicală şi o bibliotecă plină cu literatură clasică serioasă şi ne explica, cu patos, despre jazz şi marii scriitori ruși ori Kafka, avea acasă la Resi pe pereţi tablouri de Van Gogh, privea lumea detașat şi nu se stresa niciodată la examene. De altfel apela la fițuici. La un examen profesorul i-a rugat pe toți cei care dețin asemenea instrumentar să se ridice în picioare şi să spună unde le păstrează. Serioasă a explicat că ȋn cizmă. A somat-o să i-l arate crezând că face mișto. I l-a arătat – nu făcea mișto.
La un alt examen profesorul are un dialog cu ea, ȋn timp ce pașea spre tablă, vădit plictisită:
– Domnisoară, când te văd îmi aduc aminte că elanul este pe cale de dispariție.
La cursuri ca să pară că ia notițe ne scria, de exemplu, mie şi Danei, bileţele de dragoste. Al meu suna cam așa:
”Le vedeam mereu împreună ca pe o ciudățenie a naturii, pe una lungă majestuoasă, iar pe cealaltă scundă, mereu de-a dura după prima.
Prima fază a cunoașterii enigmei L :
Pe L. am cunoscut-o la munci patriotice la Rec, stătea cocoțată, ȋn pijama ȋn vârful patului şi juca șeptic cu o colegă.
-Uite o nemțoaică simpatică care nu are treabă. M-au invitat să joc cu ele (au invitat măgarul repetent).
A doua fază a cunoașterii enigmei L:
Ȋți dai seama ca nu e așa bună ca să o întinzi pe pâine cum pare la prima vedere şi o deranjează şi pe ea adevărul gol-goluț. Îți vine să o urăști pentru limbuție dar nu o faci.
A treia fază a cunoașterii enigmei L:
Când realizezi că sufletul acestei fete este făcut din stofă de cea mai bună calitate nu mai ai nici un chef să o pierzi ”.
A fost una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste care mi s-au făcut vreodată.
Nu şi-a ridicat niciodată diploma de absolvire.
Nu se putea imagina bătrână spunea că sigur a avut o viață trecută cu vreo două sute de ani ȋn urmă.
De altfel vara următoare a murit. Avea douăzeci și șapte de ani.
M-a bântuit o vreme. Într-o noapte a bătut la ușă, i-am deschis avea o paloare nepământeană şi mă privea trist dintre cârlionții roșii :
-Dacă ai ști, de unde vin !…
Altădată mă însoțea pe un drum care nu știu exact unde ducea şi îmi cerea tot felul de favoruri, odată mi-a cerut să îi dau ei hainele mele. Am rugat-o să nu mai vină. A mai venit o dată sau de două ori băgând-şi capul, timid, pe ușa unde îmi susțineam câte un examen.
Sora ei a văzut-o la patru dimineața cum rătăcea, cheală şi îmbrăcată ȋn rochia de voal alb de la propria înmormântare, printre duzii din fundul grădinii.
Am dat haine de pomană şi plătesc şi azi slujbe. Dumnezeu să o odihnească!