Se apropia sfîrșitul secolului

Se apropia sfîrșitul secolului și oamenii începuseră să-și încuie ușile să-și bată ferestrele în scînduri începuseră să-și strîngă lucrurile să-și împacheteze hainele și cuțitele de argint să-și facă valizele și să-și pregătească mari cufere încăpătoare începuseră să-și dea jos tablourile și fotografiile să strîngă coroanele și fețele de pernă începuseră să răstoarne scaunele peste mese începuseră să-și ardă fotografiile și scrisorile și caietele îngălbenite cu scoarțe maro începuseră să-și dea drumul cîinilor si papagalilor și sticleților din cuști se apropia sfărșitul secolului și orbul trecea pe strada cu luneta subsuoară

.

Desculță

Ce să fac? am cedat

era atît de frumoasă

și mai ales mă așteptase desculță

asta m-a dat gata, goală o mai văzusem

dar niciodată desculță

atenție, i-am spus, sunt un bărbat fragil

există emoții care mă fac să mă topesc

ea însă nu ascultă de avertisment

s-a lipit de mine cu mîinile agățate

de gîtul meu

cum era însă desculță

a trebuit să mă aplec pînă la pămînt

ca să-i ajung la buze

buzele ei erau de altfel și ele

foarte desculțe

sînii i se descălțaseră între timp și ei

chiar și buricul ei prin care trece

axa de simetrie a nopților mele

era desculț

se mai descălțaseră în așteptarea îmbrățișării

noastre

și lucrurile din jur

camera se descălțase de ferestre

ora se descălțase de minute, minutele de secunde

întunericul se descălțase de lumină

noaptea se descălțase de dimineață

iar dimineața se pregătea și ea să vină desculță

cu micul dejun pe o tavă

inutil să mai spun că pînă și cafeaua

se descălțase de cești

iar ceasul deșteptător zburda în jurul patului

descălțat de timp

.

Firimiturile care cad

Firimiturile care cad de la masa de lucru a poetului

fac uneori un zgomot asurzitor

se aud ţipete, bufnituri

o bătrână leşină pe trotuarul din faţa casei poetului

un om moare strivit sub o maşină ploioasă

de la masa de lucru a poetului

cad uneori firimituri enorme, inadmisibile

când poetul este obosit oraşul însuşi înnebuneşte

fântânile arteziene îngheaţă, tramvaiele se izbesc de ziduri

cuvintele însele devin mai rare, mai greu de înţeles

În faţa cuvântului linişte s-a făcut o coadă enormă

atenţie, nu va fi de ajuns pentru toată lumea strigă poetul

chiar şi în faţa cuvântului dragoste care s-a terminat de mult

mai aşteaptă câţiva ireductibili, câteva grupuri de turişti obosiţi

poate că aceste urme de sânge

duc la cuvântul singurătate, îşi spune poetul

ieşit el însuşi la o plimbare prin oraşul ciuruit de absenţe

poate că în faţa cuvântului om nu mai dau târcoale

decât câinii