Floare de colţ – Ionuț Țene

Floare de colţ

Floarea din faţa porţii s-a uscat

cum lacrima obrazul nepăsării

cum inflorescenţa stânca uitării

Trecătorul nu şi-a mai întors privirea spre petalele clipei

iar mâinile tale nu au mai plivit frumuseţea

S-a ofilit singură cum toamna melancolia târzie

Fără să vadă nimeni sclipirea din adierea ochilor unui parfum scump

ca durerea unei amintiri

– o păpădie spulberată de colbul unei nopţi polare

Florea a rămas doar memoria necunoscutului

un desen pe retina unui pictor al tristeţii

unde singurătatea şi veşnicia nu se sfârşeşte

Era să fie

Poetul s-a întâlnit cu filosoful

Total întâmplător

pe strada brumată de melancolia unei toamne târzii

Deși se cunoșteau doar din cărțile de joc ale memoriei

ce le făcea feste tot mai des s-au recunoscut imediat

după pașii grei ai amintirii uitate

S-au oprit sfios și atins cum Titanicul de un aisberg

Filosoful a încercat să convingă o metaforă

că ”era să fie” poetul,

dragostea unui izvor pentru ulciorul spart al inimii

o revărsare a mirării peste degetele Domnului

peste sufletul unor oameni sculptați din cel mai bun pământ,

care ”ar fi posibil să fie”

pe drumul pe care s-au întâlnit poetul și filosoful

unde întrebarea vorbea despre o poveste de viață

care nu a fost să fieIonuț Țene

Și eu am fost la Stalingrad

Și eu am fost la Stalingrad

Acolo unde oasele de zăpadă proaspătă spală Volga

unde doar frigul ține de cald soldaților români uciși pe kurganul Mamaev

Fluviul trecea un șarpe veninos peste mormântul nopții siberiene

Era atât de melancolică liniștea că auzeai gemetele de sub parcurile de sticlă

țăranii Ion, Gheorghe sau Petru

cum întorc schimonosiți durerea și uitarea

o lovitură mai dureroasă decât glonțul inamic

Să nu amintiți plimbarea aceea prin parcurile de fier și sânge ale orașului

unde statuile sovietice își puneau medalii de cupru pe piepturi

cu figurile palide ale militarilor noștri

iar rușii pescuiau trist și prinși în copca unei victorii eșuate

Era o mare depărtare și tristețe în suflete

până la sânge artica mușca din trup mirarea unor foști oșteni de la Prut

Ce am căutat aici, unde începe disperarea și aurora boreală

Pe străzile orașului răsăreau pe la colțuri de stradă degete de români

niște flori de gheață călcate de trecători preocupați de vodcă

Doar sus pe dealul ridicat din cadavre

statuia Mama Rusia privea în gol cu ochiul de piatră

la morții valahi pentru libertate și cruce

și la feldmareșalui von Paulus care și-a trădat aliații

În genunchi s-a pus pe kurgan mica mănăstire ortodoxă să împace trecutul și viitorul

O lumânare aprinsă de un plâns pustiitor ce a spălat stepa pustie

cu cranii de lemn

iar seara târziu am fugit la statuia de bronz a lunetistului Zaițev

de lângă fabrica de tractoare închisă de istorie

și am lovit puternic, sălbatic cu pumnii

ecoul de luptă al celor căzuți pentru Basarabia

Toamnă suprarealistă

Tu ești înserarea unei dimineți

O toamnă dulce ca mierea. Prea dulce

Strada mea a devenit un stup de albine

iar ziua un fagure ce seacă blândețea inimii

Viața înțeapă fiecare ieșire din casă

Privirea frunzelor e galbenă ca de lup flămând

Suflet părăsit de pădurea de mesteceni

unde izvoarele sunt însetate de o poezie

dintr-un vechi film rusesc

Ionuț Țene

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană