Floare de colţ
Floarea din faţa porţii s-a uscat
cum lacrima obrazul nepăsării
cum inflorescenţa stânca uitării
Trecătorul nu şi-a mai întors privirea spre petalele clipei
iar mâinile tale nu au mai plivit frumuseţea
S-a ofilit singură cum toamna melancolia târzie
Fără să vadă nimeni sclipirea din adierea ochilor unui parfum scump
ca durerea unei amintiri
– o păpădie spulberată de colbul unei nopţi polare
Florea a rămas doar memoria necunoscutului
un desen pe retina unui pictor al tristeţii
unde singurătatea şi veşnicia nu se sfârşeşte
Era să fie
Poetul s-a întâlnit cu filosoful
Total întâmplător
pe strada brumată de melancolia unei toamne târzii
Deși se cunoșteau doar din cărțile de joc ale memoriei
ce le făcea feste tot mai des s-au recunoscut imediat
după pașii grei ai amintirii uitate
S-au oprit sfios și atins cum Titanicul de un aisberg
Filosoful a încercat să convingă o metaforă
că ”era să fie” poetul,
dragostea unui izvor pentru ulciorul spart al inimii
o revărsare a mirării peste degetele Domnului
peste sufletul unor oameni sculptați din cel mai bun pământ,
care ”ar fi posibil să fie”
pe drumul pe care s-au întâlnit poetul și filosoful
unde întrebarea vorbea despre o poveste de viață
care nu a fost să fieIonuț Țene
Și eu am fost la Stalingrad
Și eu am fost la Stalingrad
Acolo unde oasele de zăpadă proaspătă spală Volga
unde doar frigul ține de cald soldaților români uciși pe kurganul Mamaev
Fluviul trecea un șarpe veninos peste mormântul nopții siberiene
Era atât de melancolică liniștea că auzeai gemetele de sub parcurile de sticlă
țăranii Ion, Gheorghe sau Petru
cum întorc schimonosiți durerea și uitarea
o lovitură mai dureroasă decât glonțul inamic
Să nu amintiți plimbarea aceea prin parcurile de fier și sânge ale orașului
unde statuile sovietice își puneau medalii de cupru pe piepturi
cu figurile palide ale militarilor noștri
iar rușii pescuiau trist și prinși în copca unei victorii eșuate
Era o mare depărtare și tristețe în suflete
până la sânge artica mușca din trup mirarea unor foști oșteni de la Prut
Ce am căutat aici, unde începe disperarea și aurora boreală
Pe străzile orașului răsăreau pe la colțuri de stradă degete de români
niște flori de gheață călcate de trecători preocupați de vodcă
Doar sus pe dealul ridicat din cadavre
statuia Mama Rusia privea în gol cu ochiul de piatră
la morții valahi pentru libertate și cruce
și la feldmareșalui von Paulus care și-a trădat aliații
În genunchi s-a pus pe kurgan mica mănăstire ortodoxă să împace trecutul și viitorul
O lumânare aprinsă de un plâns pustiitor ce a spălat stepa pustie
cu cranii de lemn
iar seara târziu am fugit la statuia de bronz a lunetistului Zaițev
de lângă fabrica de tractoare închisă de istorie
și am lovit puternic, sălbatic cu pumnii
ecoul de luptă al celor căzuți pentru Basarabia
Toamnă suprarealistă
Tu ești înserarea unei dimineți
O toamnă dulce ca mierea. Prea dulce
Strada mea a devenit un stup de albine
iar ziua un fagure ce seacă blândețea inimii
Viața înțeapă fiecare ieșire din casă
Privirea frunzelor e galbenă ca de lup flămând
Suflet părăsit de pădurea de mesteceni
unde izvoarele sunt însetate de o poezie
dintr-un vechi film rusesc
Ionuț Țene
