O fostă elevă a Colegiului Național „Preparandia”- „ Dimitrie Țichindeal”, Oana Blaga, se reîntoarce la școală. Nu în bancă, nici la catedră, ci pentru a le spune elevilor de astăzi o poveste, o poveste revizuită de viață.
Oana este acum autor de carte și din această postură se va adresa, Miercuri, 13 Noiembrie, ora 18.30 tinerilor care urmează să o asculte la Colegiul„Preparandia”- „ Dimitrie Țichindeal . Cartea ei se numește „Flori de tei pentru tatăl absent” și e apărută la Editura EIKON.
De factură autobiografică, aceasta se adresează în primul rând „copiilor proveniţi din familii monoparentale, mamelor care își iubesc odraslele mai presus de orice, adulţilor care în copilărie au fost loviţi sufletește, dar și celor cărora le plac poveștile de iubire”- ne spune Oana.
„Flori de tei …” reprezintă povestea unei vieţi, dar, în egală măsură, se vrea un imbold pentru ridicarea din înfrângeri și chiar pentru sprijinirea altora.
Moderarea evenimentului și prezentarea cărții o va face Valentin Ajder, directorul editurii, despre autoare vor vorbi Oana Pârvulescu, director general DAS, Arad și Sorin Haiduc, directorul și gazda colegiului.
„Florile de tei pentru tatăl absent” miros a amintiri, a amintiri legate de o persoană dragă din viața autoarei, dintr-o perioadă de viață trăită intens.