Unul dintre cele mai frumoase momente ale anului sunt sărbătorile de iarnă.
Pentru Biblioteca Județeană, sfârșitul de an aduce bucuria recompensării celor mai harnici dintre cititorii și utilizatorii ei. Prin ce s-au evidențiat aceștia de-a lungul unui an calendaristic?Prin frecvența la raftul cu documente, prin numărul de cărți împrumutate, prin bucuria lecturii, atitudinea față de instituție și nu în ultimul rând, prin fidelitatea dovedită.
Premiații, de la copii de clasa a III-a până la vârstnici septuagenari, au transformat momentele premierii, în sărbătoare cu iz personalizat. Unii s-au emoționat pentru că n-au mai fost evidențiați niciodată, alții din cauza atmosferei speciale, alții la auzul celor spuse despre ei, alții pentru că erau prea mici și audiența mult prea numeroasă.
Tuturor li s-au oferit bucuria de-a fi evidențiați și gratulați, încântarea de-a întâmpina, într-o altă familie, apropierea de Marele Praznic al Nașterii Domnului.
Cei prezenți la festivitatea de premiere a Galei Cititorului Statornic au fost
însoțiți de ritmurile populare ale talentatului ansamblu Mărunțica, de la Șc. Gen. Avram Iancu și de minunatele colinde românești, interpretate admirabil de Corul
Seminarului Liceal Teologic Ortodox din Arad și condus cu măiestrie de prof. diacon Paul Tiberiu Ardelean.
Demn de semnalat este faptul că, în premieră, pentru o adolescentă de la Colegiul Național Dimitrie Țichindeal a venit o întreagă clasă de colegi susținători, împreună cu profesorul lor de Limba și Literatura Română.Și tot ca niciodată în astfel de împrejurări, sala a devenit neîncăpătoare.
Cu brad, cadouri, cărți și colinde Biblioteca Județeană a pus punct final manifestărilor culturale de anul acesta.
Dragi cititori și colaboratori, vă așteptăm la anul și vă dorim Sărbători pline de gânduri bune, împliniri și multe bucurii.
{gallery}15_12_2011{/gallery}