Există
există o linişte haimana fugită din rouă
în noi descojind lacrimile dimineţii
născoceşte-un ecou al sărutului plouă
posomorîtă luna peste buzele vieţii
.
există un împreună rămas fără noi
aproape de soare în formă de inimă
seamănă cu umbra ce naşte-un război
purtat prin tăcere e viscol în lacrimă
.
există ecou al iubirii dincolo de moarte
seamănă a sărut născoceşte-o furtună
umbra furtunii veşnicind se împarte
în linişti pierdute… şi plouă pe lună
.
există o moarte haimana-ntr-o moarte
există o linişte ce-n ecouri ne-mparte
.
sonet
mă înfăşor în tine-n fiecare noapte
îmbătranesc în tine…şi mă simt
ca un cireş cu fructele necoapte
pe talgerul tăcerii de argint
.
te simt în mine umbra unei stele
privesc oglinda vieţii tot mai rar
te simt curgand cu mainile rebele
prin trupul meu de linişte avar
.
te număr ca ciresele din pom
şi te întreb de ce-i oglinda cioburi
de ce-a rămas din umbra mea de om
doar o tăcere încifrată-n coduri
.
te născocesc în mine ca pe-un dor
de-a fi-n tăcerea nopţii dezertor
.
De ce…?
de ce laşi umbra să-ţi ascundă chipul
să-ţi răvăşească mîngîierea clipei?
de ce în lacrimă ascunzi nisipul
clepsidrei care dă contur aripei?
.
de ce pe degete te joci cu şoapta
şi-nveţi tăcerea clipelor s-o numeri?
de ce rîzînd de ieri devii o alta
ce poartă umbra clipelor pe umeri?
.
de ce izvorul îţi dezmiardă palma
şi îţi îmbracă în tăcere sînul?
de ce sub paşi şi-ascunde şoapta ,mama
…şi ne dezmiardă unul cîte unul?
.
de ce pîndeşte iarba firul clipei?
de ce clepsidra dă contur aripei?
.
Poemul meu
hăituim prin liniștea ploii luciul privirii ca un vierme
bătăile inimii îmi golesc sângele într-o cochlie de melc
tăcerea îmi împuținează frica mi-o-adună-n poeme
cititorii se hrănesc cu lucruri mărunte în formă de cerc
.
dornic sângele galben al florii de rapiță ecou de vitraliu
usucă lacrima ierbii desculță copilăria alungă frica din noi
duce apă cu ciurul la moară ecoul nașterii e iar în travaliu
setea scârțâie-n ciutură învrăjbitele vânturi adorm în noroi
.
mâhnită tăcerea-și îmbracă foamea-n foșnet de rochii
trecutul ei sihastru arde-un bastard al șoaptei în barbă
în lacrimi frumosul trup al fricii îl face vântul așchii
toamna ruginită de visele noastre începe să fiarbă
.
a putrezit sărutul ecou-i carnivor ciobește visul nopții
poemul meu îmi arde buza e marginea albastră a sorții
.
Iubita mea
iubita mea e parcă-a nu știu cui
e-o născocirea-a farselor cu ape
e gestul trist al florii de gutui
ce naște-o farsă-aproape din aproape
.
încredințată florii de salcâm
mireasă-apoi din născociri de ape
iubita mea e parcă-a nu știu cui
ce naște-o farsă-aproape din aproape