GREIERAȘUL TALENTAT
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit. A fost odată un greieraș foarte talentat la muzică, cum sunt mai toți greierașii, doar că, spre deosebire de ceilalți, știa să cânte la mai multe instrumente muzicale.
Cât era ziua de lungă, greierașul nostru mergea în locul lui preferat, pe strada principală, se așeza pe scăunelul său și cânta la chitară, dar și cu vocea:
- E soare, e vară, e cald! / Chitara sună cu drag! / Chitara răsună întruna. / E soare, e vară, e cald!
În timp ce cânta, un firicel de furnici, cu spatele încovoiat sub greutatea bobului de grâu, trecea prin fața lui, fară a spune nimic, doar ascultându-l. Ultima furnică, care era și cea mai bătrână, se opri câteva secunde, privindu-l și spunându-i sec:
- Cânți tu cânți, dar cântarea ta nu este bună! și își văzu mai departe de drum.
Greierașul s-a întristat, totuși, a avut puterea să se gândească ce instrument să folosească a doua zi. ” Știu, voi folosi vioara! Sigur va fi o încântare pentru furnici! ”. Dis-de-dimineață se instală în locul binecunoscut și cântă cât fu ziua de lungă:
- E soare, e vară, e cald/ Vioara sună cu drag/ Vioara răsună întruna, / E vară, e soare, e cald!
Firicelul de furnici trecu iar prin fața greierașului talentat, fără a scoate un sunet, parcă nevrând să deranjeze cumva aria minunată interpretată de acesta. Doar ultima furnică, cea mai bătrână, se opri pentru câteva secunde, spunându-i sec:
- Cânți tu cânți, dar cântarea ta nu este bună! și își văzu mai departe de drum.
Greierașul talentat se întristă atât de tare, încât îi trecu prin minte gândul să renunțe la cântat! Dar, se încurajă când își aminti de fluierul fermecat al bunicului. Cum ajunse la căsuța lui, căută fluierul și, a doua zi, dis-de-dimineață, le așteptă pe furnici, cântând de zor:
- E soare, e vară, e cald / Fluierul sună cu drag / Fluierul răsună întruna, / E e soare, e vară, e cald!
Șirul furnicilor trecu din nou prin fața lui, în liniște, auzindu-se doar vocea bătrânei furnici, care repeta ca un clopot stricat:
- Cânți tu cânți, dar cântarea ta nu este bună!
Greierașul nu se opri însă din fluierat deoarece își spuse că e minunat ceea ce face. Apoi își promise ca a doua zi să o întrebe pe bătrâna furnică din ce motiv repeta mereu acele cuvinte descurajatoare. Zis și făcut. A doua zi de dimineață, greierașul talentat ieși în locul în care aveau să treacă furnicile, cântând de această dată la violoncel. Încântat de alegerea făcută, își spuse în gând: „Știu, cu siguranță, acest instrument le va impresiona pe furnicuțe! Cu siguranță îmi vor mulțumi cu aplauze!”și cântă parcă mai frumos decât oricând. Dar, când firicelul de furnici trecu prin fața lui, nu se auzi decât vocea iritantă a bătrânei furnici:
- Cânți tu cânți, dar cântarea ta nu este bună!
- Stai! îi spuse greierașul talentat. De ce spui mereu așa?
- Tu crezi că la iarnă muzica îți va ține de foame? îi răspunse fără măcar să își ridice privirea înspre el.
Greierașul nu mai spuse nimic. Ajuns acasă se culcă obosit și trist, visând toată noaptea cum bătrâna furnică repeta la infinit: ”Cânți tu cânți, dar cântarea ta nu este bună! Crezi că muzica îți va ține de foame?” Se trezi speriat, dar nu se dădu bătut: ”Muzica e viața mea! Acesta este talentul meu! Voi cânta în fiecare zi, indiferent ce va spune bătrâna furnică!” Și așa a și făcut. Până într-o zi când, pe neașteptate, simți cum piciorușele, mânuțele și aripioarele i-au amorțit, au înțepenit, iar buline albe și reci – ninsoarea care tocmai cădea – , i s-au lipit de spate. Dintr-odată se prăbuși la pământ, sub chitara lui dragă…
În tot acest timp, în mușuroiul de furnici era cald și bine! Bătrâna furnică le citea în fiecare zi celor mai tinere câte o poveste. Dar, într-o zi, în loc să le citească, furnica a pus o întrebare:
- Astăzi, fiecare dintre voi să povestească ce i-a plăcut cel mai și cel mai mult din tot ceea ce s-a întâmplat în timpul verii!
Furnicile au început, pe rând, să spună:
- Mie mi-a plăcut când am găsit bobul cel galben și fin ca mătasea, rupse tăcerea cea mai îndrăzneață dintre ele.
- Mie mi-a plăcut că împreună am putut aduna atât de multă hrană și am putut repara și mușuroiu! se auzi o altă furnică.
- Mie mi-au plăcut cântecele minunate interpretate de greierașul talentat! spuse cea mai binevoitoare.
- Și mie mi-a plăcut!
- Și mie! se auzi o altă voce.
- Și mie! spuneau furnicile rând pe rând.
- Parcă munca noastră era mai ușoară când îi auzeam cântecul! întări cea binevoitoare. Dar tu, bătrână furnică, îi spuneai mereu că nu este bună cântarea lui. De ce?
- Ei, de ce? El se distra și noi munceam!
- Dar el a cântat pentru noi, să ne fie munca mai ușoară! răspunseră în cor furnicile.
- Oare ce face acum? se întrebă cea mai binevoitoare. Nu a adunat nimic pentru iarnă, iar căsuța îi este aproape distrusă.
- Trebuie să îl căutăm și să îl ajutăm! Te rugăm, lasă-ne să mergem după el!
Zis și făcut. Trei furnici mai zdravene au plecat și l-au găsit sub zăpadă. Chitara lui l-a salvat. Încă respira. L-au adus în mușuroiul lor. Când s-a trezit, le-a povestit furnicilor ce coșmar a avut: „Era iarnă…!”
Furnica cea bătrână a realizat atunci câtă energie le-a dăruit greierașul talentat furnicuțelor harnice și și-a cerut scuze:
- Iartă-mă, acum înțeleg cât efort ai depus pentru a ne încânta vara cu cântecele tale! Ne-au ajutat foarte mult făcându-ne munca mai ușoară! Drept mulțumire, rămâi la noi în mușuroi până trece iarna.
- Mulțumesc! La vară vă voi învăța și pe voi să cântați la toate instrumentele. Dar, înainte de aceasta, vă voi ajuta să adunați boabele de grâu, spuse recunoscător greierașul.
- Mulțumim! Munca laolaltă este mereu mai spornică și mai ușoară! răspunseră entuziasmate furnicuțele.
Și de atunci, furnicuțele și greierașul au rămas împreună.
Și astăzi mai auzim, în zilele de vară, cântecul lui frumos și vedem furnicuțele muncind ziua întreagă!
Ei, fiecare cu talentul său!
Împreună, iubindu-ne, sprijinindu-ne unul pe altul, devenim mai buni și mai fericiți.
Marcela Zaha
