Henry Mathias Berthelot (1861 – 1931)

General al armatei franceze în Primul Război Mondial, Henry Mathias Berthelot, a fost șeful statului major al comandamentului trupelor Frontului de Vest. În a doua parte a războiului, începând din octombrie 1916, a fost detașat în România ca șef al Misiunii Militare Franceze, asigurând și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand. Din această funcție a contribuit decisiv la refacerea armatei române pe teritoriul liber al Moldovei și înzestrarea ei cu echipament militar modern, comparabil cu cel al inamicului. În semn de recunoaștere a meritelor sale a fost decorat cu înalte distincții ale statului român, declarat Cetățean de Onoare al României și ales ca Membru Onorific al Academiei Române.

În 2020, una din străzile cartierului Micălaca a primit numele generalului francez, iar pe fațada hotelului Ardealul a fost fixată, în 2021, o placă memorială.  

Semn memorial pentru Henry Mathias Berthelot

Placă memorială; fațada Hotelului Ardealul; text incizat, autor anonim, 2021

Generalul Berthelot a ajuns la Arad, în dimineața zilei de 29 decembrie 1918, cu prilejul unei vizite a delegației militare frnceze. Primirea la gară a fost deosebit de însufleţită, convoiul oficial fiind condus la hotelul Crucea Albă, azi  Ardealul. Acolo au avut loc câteva incidente, continuate cu focuri de armă, violențe ale căror consecințe au fost dureroase. Au căzut numeroase victime, fiind împuşcate persoane neînarmate, de-a lungul principalului bulevard al orașului.

Drept urmare, în perioada următoare, timp de aproape şapte luni, Aradul a fost ocupat de trupe franceze, sub comanda generalului Gondrecourt. Primele două unităţi militare franceze, care făceau parte din Regimentul I Vânători Africani, comandate de maiorul Martin, au ajuns în gara oraşului, de la Timişoara, în noaptea de 30/31 decembrie 1918.  Forţele militare franceze, au fost întărite cu încă un batalion, din acelaşi regiment, la 2 ianuarie. Episodul francez din istoria Aradului a durat până în 18 iulie 1918.

În amintirea acestor evenimente, în august 2021, pe fațada hotelului Ardealul (fost Crucea Albă), unnde a avut loc primirea delegației franceze în frunte cu generalul Berthelot, mai multe instituții și organizații arădene au fixat o placă memorială, cu următorul text bilingv: În această clădire, Hotelul ”Crucea Albă” a poposit în / 29 decembrie 1918 generalul francez, Henri Mathias Berthelot, / apărător al cauzei naționale românești / Le 29 decembre 1918, dans cet edifice, l’Hotel „Crucea albă”, / a sejourne Henri Mathias Berthelot, general de l’armee francaise / et promoteur de la cause nationale roumaine / România / 24 noiembrie 2018 / Universitatea Vasile Goldiș / Universitatea Aurel Vlaicu / Amifram, RADEF România film / Asociația Sfântul Martin OESB – EE. Placa mai este grafiată cu cifra 100 simbol al împlinirii Centenarului Adunării de la Alba Iulia și un semn heraldic cu textul latin: non nobis Domine non nobis sed hominis adică: Nu pentru noi doamne nu pentru noi ci omului.

Sub placă a fost  aplicată o coroniță de culoare albă, înfășurată în Tricolorul românesc.