nu poţi pricepe separarea
Stăpânului ceresc de Fiul
când albul şi-a închis culoarea,
când pribegea pe ţărmuri marea,
când viaţa şi-a pierdut candoarea
şi a-nflorit cu morţi pustiul.
nu poţi pricepe condamnarea
Celui mai sfânt decât o cruce,
dar poţi să-ţi iei din ea iertarea,
credinţa şi răscumpărarea,
într-un convoi ce-n ceruri duce.
/////////////////
şi mieii aceia mercenari
umplut-au timpul şi pustiul,
înlăturând pedepse mari.
păcate multe, bice tari,
dar ei au fost numai stegari
ai Jertfei ce trecuse râul.
dar El, păcate de-orice fel
le arse-n zarea de oţel –
iertându-ne, ne-antors la El.
şi lângă mielul din Egipt,
lângă Isaac, pe-altar înfipt,
Isus a fost Întâiul Miel.
/////////////
L-a supt cerul negru, L-a tras
în grota boltită din zare…
Soldaţii uimiţi au rămas,
fremătând a har şi iertare.
Dar cine a fost Răstignitul
ce grav îşi striga bucuria
c-aduse robiei sfârşitul,
vieţii redând veşnicia?
El n-a fost ucigaş ca cei doi,
nicicând n-a ucis vreo speranţă…
El marea o spăla de noroi
şi-o aşeza în vas de faianţă.
Şi-acum a plecat pe-ntuneric,
ascuns de Pilat şi Caiafa,
duh rătăcit pe un ţărm cadaveric
unde se ofileşte Garoafa.
/////////////
Luna însăşi era prinsă ca un peşte în năvod,
când Isus veni-n grădină. singur, fără de norod.
Iuda tremura în noapte ca lovit de ceasuri rele,
privind cum în jurul lunii strălucesc treizeci de stele.
Şi şi-a amintit că-n urmă cu treizeci de zile, Domnul
le-a spus că va fi vânzare… Se va zice : Iată Omul !
A simţit, apoi, cum teama pieptul sta să îi străpungă.
Iuda tremura în noapte ca un ban de-argint în pungă.
Ca să nu îl prindă ziua cu lumina ei din zori,
el l-a sărutat pe Domnul, groaznic, de treizeci de ori!
Brusc s-a luminat grădina de lămpaşe şi norod –
Isus era prins în lanţuri, ca un peşte în năvod.
Iuda a plecat în noapte, coborând pe trepte reci,
număra arginţi şi stele şi-i ieşeau mereu treizeci.
Lazăr Magu