
ardere de tot
singuri prin Dumnezeu
uneori singură numai de tine
.
în spațiul strigătului adânc al senzațiilor de verde
ca sângele fericirii când lupt cu tine
și colții tăi vajnici îmi rup câteva zale de fier în epidermă
.
în timpul de pământ dintre nadir și zenit
unde nu-mi încape cerbul cu care aș putea să iau în coarne
luna aceasta marea și pădurile coapte
.
pe obraji îmi curg șiroaie de îngeri
nu se recunosc între ei
și doar nedumerirea mea le dă o speranță
.
bat în ușile dulci ale cărnii celui de-al treilea pătrar al păcatului
și cer gardianului răgaz
să-mi aprind degetele
apoi să ard într-un poem cum n-a mai fost scris altul
*
așa vii tu
mi-a crescut altar în golul dintre cuvinte
și genunchii inundǎ cerul cu fluturi
așa vii tu
nu mai încapi în mugure
și izbucnești în cercuri de luminǎ
eu trec prin ele
dinspre îngeri șovǎitori
în sus
și numai dupǎ ce îmi subțiez
pânǎ în albul lacrimilor
întunericul pe care n-a cǎlcat niciodatǎ Adam
*
descântec
mută-te cu sentimentele mele pe un țărm însori
.
gândul prevenit de sirene să soarbă licori
abia sfințite de cântecul perlei
.
soarele să răsară de două ori
lumina să-ți înalțe pilastrul buzelor
până când țipătul lor va înfășura cu zenitul
trupul nisipului
.
să fie clipa întindere de valuri clocotitoare
înalte ca mirul pe fruntea nunții
ielele claviculelor să se întoarcă și să joace
hora lor tulbure
.
să rămâi cu iubirea țărmul tot
mistuit
să-ți rezemi pieptul frumos de întâiul perete al noimei
.
izbăvit
ia-ți patul tău
și strigă:
“femeie
am o foame de lup
de tine”
*
Dumnezeu de dragoste
Nevoia de tine inventează poeți strigându-și versurile
Fiecare de la o margine de iubire
Drumul lung din privirile mele își ridică vârful ierbii în stoluri de păsări
Ca să potolească distanțele
Aripi abia trecute prin femeia care sunt
Și prin bărbatul pe care îl știu
Înmulțesc clipele în care Dumnezeu e om iubind omenește
.
Cineva aplaudă din spatele ochiului meu,
Cineva care inventează poeți de dragoste
Din nevoia de a afla un Dumnezeu de dragoste,
În timp ce eu mă întreb:
Cine voi fi fiind eu
Și, dintre eu-ri,
Care mă va însoți până voi ajunge la tine?
*
în inima mea întârzie un soldat
ai împământenit cerul în degetele tale
și mă aduci sub streașina lor
să învǎț țipǎtul
prin care sǎ-mi dezleg funia foșnitoare a morții
.
în zarea pielii nu se mai vede tristețea
da
nu se mai aude tropǎitul fricii
rosturi albastre îmbracǎ graba de a trǎi și setea continuǎ
.
observ
cu un eu de care n-am mai auzit pânǎ acum
nodurile cum izbucnesc în mǎtase
fericirea cum țipǎ sub falduri
și nu-mi aud scrâșnetul
din coaja dulce a pâinii
poate cǎ nici nu existǎ
oricum de-o parte și de alta a pielii deslușesc plânsetul fântânilor
cu strigǎte adânci dupǎ apa lor vie
.
îmi rostesc mirarea atât de încet
încât nicio singurǎtate nu se oprește sǎ o asculte
muchia tâmplei mǎ împunge în coaste
plec mai departe
.
în inima mea întârzie un soldat
și cântǎ
*
învingerea timpului
bărbatul
vine și își rade barba cu slava iubirii mele
.
în pacea lacomă de înțelesuri a odăii
își scoate oboseala și cămașa
ochiul său mă strânge vers cu vers
în alb de lotus întemeiat sub tâmple
surâde
mai întâi tandru în timp ce limpezește catifeaua ultimului gând
apoi i se tulbură buzele
devin aspre
precum tăvălugul mâinii suspendat în rubinul clipei
.
obrajii umblă în razele lunii după o punte de maci
să-mi picteze epiderma în roșu
.
sunt aleasă, îmi spun,
să ajung în vârful inimii
aș putea privi ochii
păsărilor în zbor
.
mă rup din coasta bărbatului
mireană până la ultimul vis
fluierele picioarelor îmi acordează brațele cu pielea lui caldă
.
greierii ferestrei slujesc în limba lor clară
și tot se aud
trilurile noastre cum țâșnesc într-un luceafăr de seară
*
la poarta îngerilor
între mine și mine:
raiul se așază pe umărul tău
și-i încolțește din verdele mirului
uneori aranjează cu un sărut câteva pietre
ca să curgă mierea și laptele
și să sfințească țipătul zilei
.
între tine și tine:
eu spăl aripile întunericului cu roua de la poarta îngerilor
și le șterg cu pletele zilei
.
între mine și tine:
tu vii
dar ajungi după ce trec Sfintele Daruri
.
hai să ne mai naștem o dată
tu deschide cu un răsărit de acvilă turlele bisericii
să dumnezeiască țipătul venirii împreună pe lume
al brațelor noastre
Diana Dobrița Bîlea