Ildiko Șerban -Triplă lansare de carte

După cum era deja anunțat, zilele trecute a avut loc, la Biblioteca Județeană, tripla lansare de carte a autoarei Ildiko Șerban.

Precum și-a dorit chiar ea, evenimentul s-a închegat într-o sinergie a cuvântului cu muzica. 

Scriitorul Vasile Dan a deschis lansarea cu portretizarea succintă a personalității autoarei, a forței cuvântului ei și cu decodarea metaforelor ascunse-n titlurile și-n conținutul cărților acesteia.

Nu s-a sfiit să-și arate admirația și să-și exprime plăcuta surpriză în descoperirea condeiului ei.

Domnia sa a rostit o precisă prezentare a scriiturii lui Șerban,  a tuturor celor 4 cărți.

A urmat, pentru o mai bună fixare în semnificația textelor, o lectură a câtorva poezii și a unei povestiri, pregătite de actrița Mariana Tofan.

Discuțiile s-au deschis apoi, Ildiko Șerban, cu șarmul personal, stârnind audiența și fiind stârnită la rândul ei.

S-au pus întrebări, s-a creat dialog legat de miezul cărților, de inspirație și de receptarea lor.

Pisele muzicale interpretate de Maria Anastasia Solomie au destins și mai mult întâlnirea și apetitul pentru dialog.

Cu toate emoțiile care au precedat evenimentul, lansarea cărților lui Ildiko Șerban s-a materializat într-un eveniment de înaltă ținută literar-artistică.

Lucia Bibarț