E frig în acest răsărit de soare
e frig în acest răsărit tomnatec
ne răstim la prometeu să aprindă focul
pânza de păiajen e distrusă de fumul virtual al
țigării electronice
nu găsim vreascuri să ne încălzim sângele
prin vene ne curg întrebări fără răspuns
facem duș cu lumină solară
închidem ochii să nu vedem curgerea soarelui
peste trupurile noastre hămisite de dragoste
în interiorul camerei curentul electric arde uitarea
tu știi unde e întrerupătorul
stinge lumina lasă să ne inunde întunericul
să lăsăm să ne caute pe orbeasca trecutul
ne purificăm recitând din nichita
prosopul de baie e pielea poemului
ne șterge de sudoare trupurile
jocul de-a baba–oarba e plin de erori
nu știm să-i calculăm minusurile
e frig în acest răsărit tomnatec
caloriferul chicotind imortalizează clipa
sărutările luate pe furiș ne încălzesc îmbrățișările
prin vene ne curge o toamnă plină de riduri
.
Camera de reșapat poeme
mă furișez adesea în umbra unui copac
urmăresc conversația ta cu trecătorii
duminica stă cățărată-n copac
așteaptă dangătul clopotului
în camera de reșapat poeme numai noi
ne topim amintirile în lingouri
trupurile ne-au rămas fără frunze
desfrunzirea
este o operațiune invers proporțională cu
dragostea
pe scara de incendiu urcă trupurile noastre de
rezervă
locuite de niște infractori ambulanți
disperarea mea îți inundă coapsele
împărțim poemul în subpoeme
subpoemele devin șoapte monosilabice
cioplite în sudoarea trupului meu
niște infractori ambulanți
agață pe un perete al camerei de reșapat poeme
cenușa ultimului zbor al păsării phoenix
mă furișez uneori în umbra ta în cârdășie cu
poemul nescris
.
Prin livada cu vișini
înainte de a stinge mucul de țigară de pielea
poemului
prin livada cu vișini poetul își plimbă în lesă
singurătatea
cu lacrima mamei tata spală vitraliul plin de tăceri
al nașterii mele
tocmai îmi trece prin trup un colb de amintiri
dresate de șoaptele tale
ecoul mă dezbracă de umbra actorilor ambulanți
mă privește îndelung și seducător
pe obrazul tău plânsul nu are lacrimi
între mine și tine e un gol înflorit
pielea poemului se pregătește să înnopteze în
șoaptele tale
ești femeia ce încătușează răsăritul soarelui
pe un curcubeu îți usuci dorințele
înainte de a stinge mucul de țigară de cântatul
cocoșului
mă rostogolesc prin întunericul devenit lumânare
mirosul cafelei arde în noi
ne dezbracă de dorințe
părinții vorbesc în șoaptă despre viitorul nostru
adormim îmbrățișați în pielea poemului