Impresii literare : „Nostalgia satului” (vol. 2) – versuri de Maria Mărginean
Hrănindu-se din seva și frumusețea satului tradițional românesc, poeziile Mariei Mărginean publicate în cartea „ Nostalgia satului”[1] (volumul 2) au o muzicalitate specifică și încântă cititorul prin simplitatea gândului poetic și muzicalitatea graiului ardelenesc. Locuind în Toplița, originară din comuna Poarta, scriitoarea este adânc ancorată în spațiul tradițional românesc și își exprimă regretul că lumea satului de altădată stă să apună. Astfel, pentru a nu lăsa episoadele esențiale din perimetrul satului să se piardă, poeta fixează aceste imagini pe hârtie și le descrie sub forma unor balade și doine atent meșteșugite.
„Bine ar fi ca din nou iară
Să doinim ce-avem pe suflet
Doina dulce să nu piară
Doină nume de fecioară
Te-om doini ca mine altu
Te-om păstra ca pe-o comoară”. (p. 21)
Ca un talentat rapsod popular, autoarea cărții „Nostalgia satului”, apărută în 2 volume, în 2007 și respectiv, în 2016, se folosește de limbajul poetic pentru a marca unele momente importante legate de istoria neamului nostru și de eroii acestei țări, pe care cu evlavie o numește „mândră fecioară Românie”. E țara aceasta o fecioară „cu ochii albaștri de iezere adânci” care a încăput pe mâna „multor pețitori”, „ce au râvnit la trupul ei sublim” dar nu au reușit să o cucerească fiindcă la poalele ei au stat de strajă neînfricați eroi și munții falnici și apele repezi, câmpiile întinse și satele cu tineri și bătrâni. De strajă stau la tâmpla nemuririi și doinele, amintirile copilăriei, părinții, casele tradiționale, familiile cu obiceiuri și sărbătorile lor, anotimpurile, cu mersul lor legănat, pădurile de stejar, Mureșul și Oltul, vajnici frați de cruce, cerul, soarele și luna. Toate acestea formează un fel de coloană vertebrală care leagă într-un fel satul de ieri cu cel de azi, chiar dacă satul de azi, după cum scrie poeta, e un sat șubrezit, îmbătrânit prea devreme și mult prea trist, cu bătrâni nostalgici și tineri plecați în lume, un sat „plin de grijă și de nevoi”, care duce cu sine dorul vremurilor de altădată.
Preocupările lirice ale Mariei Mărginean trebuie privite, însă, dintr-o perspectivă mai largă fiindcă versurile pe care le oferă cititorului vorbesc despre un noian de gânduri ce redau într-un limbaj poetic, atrăgător prin inocența lui, părerea autoarei despre sentimentele de iubire și dor, despre ipostaze de natură morală, despre oamenii și locurile care au impresionat-o și diversele situații prin care a trecut.
La loc de cinste în cadrul poeziilor selectate pentru a face parte din „Nostalgia satului” (vol. 2, Ed. Nico, 2016) revine baladelor și odelor în care scriitoarea își exprimă admirația pentru locurile din care provine și țara de care o iubește necondiționat.
Ardealule mare și mândru
Cu oameni harnici, cinstiți și sfătoși
Cu atâtea bogății râvnite și de atâția alții
De mulți fărădelege și mari ticăloși.
Ai munți înalți cu creste mărețe
Cu iezere adânci și ape cristaline
Poiene-ntinse, stânci cu capre negre
Cu zimbrii fioroși și cocoși de munte
Ca-n poveste. (p. 17)
Sunt versuri de o frumusețe rară, rod al unei bogății sufletești fără margini. Sunt poezii care aduc un timid omagiu satului românesc, sunt gânduri scotocite de prin sipetul cu amintiri și puse – după cum scria dr. etnolog Maria Mândroane, în prefața cărții – „într-un minunat colaj de reconstituire și de restituire, totodată”. Vorbim, în acest caz, despre doine, balade și pasteluri expuse în maniera lirică specifică rapsozilor populari, stil care i se potrivește d-nei Maria Mărginean foarte bine și cu ajutorul căruia „reconstituie o lume în crepuscul” (p. 8) , cu atmosfera și bucuria specifică satelor de odinioară.
[1] Maria Mărginean – „Nostalgia satului”. vol. 2, Târgu Mureș, Ed. Nico, 2016
Liliana Moldovan