
În acest context, Editura Biscara propune participanților să scrie o proză scurtă absurd-suprarealistă, cu idei inspirate de poemul POARTĂ, redat mai jos. De asemenea, este obligatorie inserarea unui paradox logic în construcția epică.
În perioada 1 aprilie – 1 iulie 2025, sunt așteptate, la adresa de email [email protected] , texte inedite de minim o pagină A4 și maxim 3 pagini A4, editate cu font 12 New Times Roman, la un rând, cu diacritice. În e-mail, alături de fișierul în format Word conținând proza scurtă pentru concurs, se vor preciza numele și prenumele autorului, precum și localitatea din care provine.
Nu se admit eseuri! Nu vor fi luate în considerare lucrările care nu tratează tema impusă, care nu respectă regulile gramaticale în vigoare sau care au conținut indecent.
Până la 11 august 2025, vor fi selectate cele mai valoroase proze intrate în concurs, pentru a fi publicate într-un volum colectiv.
Succes tuturor participanților!
*Editura BISCARA mulțumește partenerilor săi implicați în promovarea Concursului:
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”Arad, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”Argeș, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj, Casa de Cultură a Municipiului Tecuci, Revista CALIGRAF din Mehedinți și Revista MĂRTURII MARAMUREȘENE!
*
POARTĂ
[Ion Barbu]
Suflete-n pătratul zilei se conjugă,
Paşii lor sunt muzici, imnurile – rugă.
Patru scoici, cu fumuri de iarbă de mare,
Vindecă de noapte steaua-n tremurare.
Pe slujite vinuri frimitură-i astru’.
Munţii-n Spirit, lucruri într-un Pod albastru.
Raiuri divulgate! Îngerii trimeşi
Fulgeră Sodomei fructul de măceş.