Prin mine trenurile tale
uneori mă inviţi la clasa I
scaune moi tapiţerii cusute manual
vagon restaurant încrustaţii de mahon
flori pe mese băuturi fine vită Stroganoff
prosop alb pe antebraţ stâng papillon
-Vă mai aşteptăm pe la noi
doi maidanezi şi-un motan cu alură aristocrată
mă întâmpină la ieşire
alteori eşti un marfar
vagoane suprapline în tangaj dubios
fac slalom pe aceleaşi trasee locomotiva gâfâie
nu vede munţii văile doar şinele paralele
calculează vreun unghi de înclinaţie
al vreunei şarpante peste vreun pod suspendabil
în punctele cheie mereu eşti oprit şi întrebat
-Sigur zici iau şi containerele astea
o să le deschid la noapte pe la două
de când ai spus că vii am plantat lalele pe alei
am croşetat ciorapi din fire lungi de răbdare
toarsă dintr-un caier coborât din mansardă
am spălat de trei ori geamurile fiindcă
de câte ori treci în viteză se alege praful
de curăţenia mea de primăvară
cel mai mult mă doare când nu mă vezi nici pe mine
nici muşcatele din geam chiar de sunt roşii ca focul
nici măcar semn cu mâna nu-mi faci că vrei
.
Prea mult self-confidence împrăștii
Uiți că toamna
mi-a răscumpărat visele
de sub secundele troienite,
cu două gutui coapte
și-un freamăt sărut!
Iar dacă,
ademenită de slow-jazzul ploii,
în ritmul răgușit al streșinilor
am alunecat pe cuvintele-mpletite
și ți-am mușcat buza de jos
tocmai când îmi aprindeai tăcerile,
nu înseamnă că ai descoperit
iarba-fiarelor
pentru încuietoarea
dinapoia pieptului!
.
Decupaje Feng-Shui din peisaj autohton
Nu sunt vânt să biciuiesc fără noimă
prin mansarde cu obloane scrântite
să mă strecor neatinsă
de capcana cuvintelor atârnată deasupra intrării
gata să împrăştie crudităţi la reloaded
Nici pământ nu sunt chiar dacă rădăcinile
au bătut lăstari în acest loc
iar trupul are amprenta îngenuncheată
sub altarul răsăritului
Nici foc asemeni ţie
Orice atingere pe suprafaţă netedă
se răsfrânge concentric
atinge domol malurile apoi se scufundă
în adâncimea verde-albastră
pluteşte într-o prefăcută somnolenţă
Pe vremea cireşilor înfloriţi
valul o va readuce la suprafaţă caldă şi coaptă
precum o pâine rumenită în cuptorul de lut
hrană pentru nopţi cu luna plină
şi vers înfometat
Sunt viaţă.
.
Kilometrul zero
ţii poarta dechisă mereu
tălpile mele pipăie cu ochii închişi chemarea-ţi proaspătă
ca iarba nelocuită
aleg culoarea dimineţilor răsfrântă
în cântecul mierlelor
serii îi învălui coapsele arămii în note de blues încolăcite
printre pernele moi gura ta caută arome uitate
locul unde se spărgeau valurile într-un iulie neadormit
buzele flămânde îneacă pezentul înnodat la răscruce de simţuri
din amforă sorbi nectarul ascuns în geamătul cald
s-au risipit zilele de ieri în stoluri speriate
locul e alb
necuprins
rămâi
.
Să ne salvăm sub sălcii
ziceai,
poţi să păstrezi adierea pe tine,
rămâi înveşmântată în cuvânt,
doar lasă-mă să-ţi simt căldura.
Pe umerii tăi
cireşii sunt mereu înfloriţi
fiindcă soarele nu are ascunzişuri,
iar ceasul timpului e spart.
Secundele din vechiul turn
bat aerul pe loc,
să le brodezi culori înfierbântate cu jar,
dar păsări cu aripi de cenuşă
brăzdează bucata noastra de cer
aşteptându-şi ospăţul.