ÎNAINTE DE CHINA
(fragment de roman)
Știam că asta urmează și mă bucuram nespus pentru că bunicul meu, cel pe care îl numeam tată, era un adevărat depozitar de înțelepciune. Niciodată nu s-a întâmplat să-l întreb ceva și să nu aibă răspuns. Zilele trecute, înainte să ne punem la rugăciune, l-am întrebat de ce are Dumnezeu nevoie de rugăciunile noastre iar tata mi-a răspuns zâmbind:” Dumnezeu nu are nevoie de rugăciunile noastre” ” Si atunci, de ce trebuie să ne rugăm?” M-am arătat eu de-a dreptul șocat. ” Păi nu trebuie să ne rugăm dacă nu avem nevoie de Dumnezeu. Nu El are nevoie de noi ci noi avem nevoie mare de El! Ori dacă vrei ceva de la cineva, trebuie să-i ceri. Nu? ”Dacă mă gândesc bine , și de data aceasta avea dreptate. Tata nu era foarte bisericos dar nu ne dădea voie să ne culcăm fără să ne zicem rugăciunea, nu mâncam, până nu-i mulțumeam lui Dumnezeu pentru ”pâinea cea de toate zilele!” Îmi venea să râd uneori, pentru că masa era încărcată cu de toate, nu doar cu pâine. Uneori aveam plăcinte cu brânză și cu smântână, iar pâinea lipsea cu desăvârșire, ori tata tot pentru pâine aducea mulțumiri. Mi-a spus că pâinea este sfântă și , de fapt, este hrana noastră de zi cu zi. Ne rugăm doar pentru pâine pentru că este făcută din grâu, iar boabele de grâu,dacă ne uităm bine, poartă în ele chipul lui Isus. Mi-a și arătat într-o zi dar eu i-am spus că am învățat la școală că este locul în care grâul germinează. Ne-am uitat împreună și întradevăr părea o mică iconiță, în care era așezat chipul lui Isus. In altă seară, când stăteam amândoi culcați în fân și priveam cerul mi-a spus că imaginea de pe suprafața lunii îi înfățișează pe Cain și Abel. Se vedea clar, după ce mi-a explicat, cum Abel se uita într-o fântână iar Cain a venit din spatele lui și l-a decapitat. Mi-a spus că este un mare păcat invidia, pentru că așa îl acuzăm pe Dumnezeu că nu a împărțit bine darurile, că a dat altuia ceva ce aș fi vrut să-mi dea mie.
– Tata, de ce trebuie să mergem la spovadă? Dumnezeu știe tot ce am făcut sau am vrut să facem. De ce trebuie să-i mai spunem noi? Sar eu la o întrebare care mă frământa de mult timp,pentru că mama insista ca cel puțin de sărbătorile mari de peste an, să merg la spovadă iar mie îmi era rușine de preot să-i spun că am copiat la teză, că am fumat în toaleta școlii, că … toate alea. Mama știa de ce nu prea vreau să mă spovedesc și-mi șoptea la ureche:” Dacă nu ți-a fost rușine să faci fapte urâte, nu trebuie să-ți fie rușine să le spui!” Acum aștept ca tata să-mi dea dreptate și să mă scutească de această … povară.
– Dragul meu copil, să știi că în momentul, în care spui cu voce tare greșelile, pe care le-ai făcut, conștientizezi răul respectiv , îți dai seama de greșeli, le mai treci o dată prin filtrul conștiinței tale și asta înseamnă că nu vei mai repeta ceea ce știi oricum că nu este bine. De multe ori știm că nu este bine să facem un anumit lucru și totuși ispita este atât de mare încât nu-i rezistăm. Omul adevărat, superior, cum învățăm la școală, este acela care poate să se controleze. Ce fel de om vei fi tu, cel, care nu te poți controla nici pe tine însuți?
– Dacă stau bine și mă gândesc, tot ceea ce-mi spui are logică, vreau eu să închei discuția aceasta pentru că răspunsul nu era cel dorit și era mai bine să savurez din nou o clipă de liniște, așa că mă întorc la spectacolul acela fantastic ce-mi relaxează întreaga ființă.
Acum privind spre cer, la steluțele jucăușe ce țeseau o maramă de borangic subțire și strălucitoate între cer și pământ, îmi aminteam toate acestea. Tata era tăcut. Am crezut la un moment dat că a ațipit, dar când mi-am întors privirea spre el l-am văzut cu ochii mijiti, privind și el spre spectacolul ce ne era oferit de aceste clipe de liniște.
– Steluțele acelea negre, le vezi? Rupe tata tăcerea.
– Da, le văd, dar par că se plimbă haotic printre celelalte.
– Acelea sunt sufletele care n-au intrat în odihnă!Vezi tu, dragul meu!
– Dar ce este sufletul, tată?
– Sufletul este energia pe care Dumnezeu a insuflat-o în om , atunci când l-a făcut pe Adam.
– Și pe Eva, completez eu ca să vadă că n-am uitat ce-mi spusese zilele trecute.
– Da, ai dreptate, și pe Eva. Mi se pare că ai învățat la școală, la fizică, așa cred, că energia nu piere ci trece într-o altă stare. Așa am învățat și eu la vremea mea. Haide să recapitulăm puțin! Prima lege a termodinamicii este, după câte îmi amintesc , aceea că: ” energia nu este nici creată, nici nu poate fi distrusă”…A doua lege este că :” toate elementele fizice, lăsate în voia lor se deplasează de la ordine la haos”…Ei, dragul meu, sufletul nostru este energie. El este cel care ne pune în mișcare, deci el este cel care trăiește veșnic, trece doar într-o altă stare.Când partea aceasta materială din noi rămâne inertă energia, sufletul , pleacă, iese din ”vasul de lut”. Sufletele care intră în pacea și odihna divină sunt steluțele albe și albăstrii. Ele au pace, trăiesc în fericirea promisă iar cele negre sunt cele care nu au loc nici în cer nici pe pământ, așa cum nu au avut loc nici în timpul vieții printre oameni…Legile sunt norme care nu permit abateri, nici interpretări. Fără legi se instalează haosul, nu doar în termodinamică ci și în lume. Ți-ai imaginat vreodată cum ar funcționa o lume în care să nu existe legi?
– Mnu! Am murmurat eu încercând să-mi imaginez cum s-ar circula pe străzi fără să se țină seama de reguli de circulație și de legi și-mi vine să râd, deși imaginea este ceva din domeniul dezastrului.
– Hai să le lăsam pe toate acestea , că doar n-am venit aici pentru a purta discuții despre fizica cuantică sau despre termodinamică, ci pentru a ne bucura de tot ceea ce Dumnezeu a lăsat spre bucuria noastră, a oamenilor! Tata se ridică de pe pătură iar mișcările lui sunt mai greoaie, mai încete decât altă dată . Sar în picioare și vreau să-l ajut dar face semn că se descurcă singur.
Recurs pentru timp
Din pacea unor ierni fără zăpezi
În care odihneşte doar uitarea
Mai vine uneori câte-o nădejde
Ca albul înfloritelor livezi
Să-mpace malul ce-şi trădează marea
Din zarea sacră mai răsar lumini
Păstrând credinţa-n curăţia-i sfântă
Şi din Valhala au ajuns cei tineri
Să stingă iminentele furtuni
S-aşeze nopţi la temelii de stâncă
Poate salvarea este aici aproape
Dar spinii din cununi ne iau privirea
Iar noi trufaşi înălţăm turnul Babel
Ca zidul răzvrătirii să ne-ngroape
Vânzând pe-arginţii Iudei nemurirea
Silvia Bodea Sălăjan
Silvia Bodea Salajan