Ziua de 2 martie 2011 a adus pentru locuitorii comunei Hăşmaş cel mai frumos mărţişor.
Şi comunitatea acestei aşezări rurale situată la poalele Munţilor Codru-Moma, din nordul Depresiunii Ineu, beneficiază de accesul gratuit la internet.
Deschiderea oficială a Centrului de Internet pentru Public a avut loc la biblioteca comunală situată într-un spaţiu adecvat din cadrul căminului cultural, renovat prin grija administraţiei locale şi dotat cu mobilierul necesar.
La inaugurare au participat, alături de primarul localităţii, dl. Cornel Popa şi consilierii locali, care au aprobat în unanimitate acest proiect, doamna Mirela Huţan- bibliotecar, elevi şi alţi invitaţi.
Biblioteca Judeţeană „A. D. Xenopol” Arad a fost reprezentată prin directorul acesteia, dl. Florin Didilescu şi Nicolae Nicoară, bibliotecar metodist şi coordonatorul acestui program.
Următoarele inaugurări vor avea loc în localităţile Şiria şi Curtici.
Pentru anul 2011-2012, în cea de a doua rundă a Programului Biblionet pentru judeţul Arad, respectiv în următoarea etapă de planificare pe Anul 3 din cadrul Programului „BIBLIONET-lumea în biblioteca mea” şi-au dat acordul de principiu încă 20 de primării din judeţul nostru.