ÎNVĂȚĂTURILE LUI ALEXSAN CĂTRE NEPOTUL SĂU
Dragul meu nepot,
îți trimit aceste rânduri, acum când viața ta s-a îmbogățit cu un nou cod al existenței, ce te-a făcut să rodești în spirit.
A trecut demult acel timp când erai la începuturile trezirii conștiinței propriei existențe. Ți-aduci aminte de prima epistolă în care vorbeam despre ,,…pomul ce are între crengile sale, cenușa imperiilor demult apuse, ca filele unei cărți netăiate?!…”
Îți vorbeam atunci despre cărți ca despre niște ființe, care deși făcute și nu născute, au viața lor. Cărțile, până nu sunt răsfoite, citite, nu sunt vii, abia atunci dau viață cititorului din viața celui care le-a scris. Spuneam că ele îmi dau suprema bucurie. Te sfătuiam să le citești și să le răsfoiești cu gingășie, precum adierea de primăvară fragedele frunze. Îți doream să crești cerc peste cerc învățând, prinzând rădăcini în timp, cu fața la stele, drept ca bradul.
Îți mai amintești cum mă întrebai cu naivitate ce trebuie să faci ca să ajungi om mare? Când îți răspundeam că ai să înțelegi asta mai încolo, mă priveai mirat, dar liniștit, știai că o să-ți răspund mai târziu. Intram în joc și inventam o poveste presărată cu trăirile mele de pe timpul copilăriei și devenirea ca adult. Erai transportat, înclinai capul spre un umăr sau altul, privindu-mă și ascultând fericit cu acea sclipire în ochi neegalată de nimic pe lumea asta.
Mai ții minte când la geamul din camera de zi privind, îți doreai nespus căderea fulgilor mari de nea pe care îi iubeai atât de mult? Întârziau să apară, iar noi dorindu-i, cochetam cu rima și am reușit chiar să încropim câteva versuri, evocând o ninsoare. Părea virtuală.
,,Moșul” a transformat visul tău în realitate, și nu ne-a venit să credem, dar fulgi mari au pornit să plutească spre pământ. Începuse să ningă cu adevărat. S-a întâmplat în ianuarie 2003, aveai doar 12 ani. În cartea mea ,,Spre Zei cărarea”, născută în anul următor, vei redescoperi pagina cu poezia înspirată atunci.
Aș vrea să știu cum te descurci cu problemele iscate de apariția acestui flagel în viața noastră, deși despre asta nu m-am gândit vreodată că voi discuta cu cei dragi mie. Am auzit că acolo la voi în Norvegia, lucrurile sunt mai așezate. La noi se petrec unele cu totul neverosimile. Fiecare interpretează pericolul acestei pandemii cum îl duce capul și nivelul de educație.
Dar noi doi am fost mereu pe aceeași lungime de undă, așa că sunt convins de deschiderea ta către corecta înțelegere a lucrurulor.
Eu am devenit oarecum inutil în chestiunile tale de viață, de aici încolo o să-ți folosească învățăturile părinților tăi, câte ceva din experiența mea și bineînțeles: propria ta experiență. Nu uita că mama natură ne-a dăruit liberul-arbitru, alegem , deci, iar gena moștenită din familie are rolul ei în devenirea noastră în cunoașterea propriul univers interior. Am învățat amândoi că prezentul vine din trecut că ce a fost s-a dus, iar ce va fi este alegerea noastră, bună sau rea ea ne jalonează viața viitoare. Pentru a fi fericiți și împliniți, să ne trăim prezentul, acum și aici, după cum îți amintești din poemul bunicului ,,Iarna vieții tale”, din același volum: ,,Azi nu este ieri,/ce-a fost se scade/și mâine va pieri/ca valul/în cascade!/un gând azi-mâine,/cuvântul/greu de spus…/e cea care rămâne/ziua care/e în curs!…”.
Am început să scriu această epistolă cu intenția de a-ți mai da sfaturi de viață, dar ai de acum propriile păreri și experiențe. Am înțeles că ți-ai găsit drumul. Ca orice bunic cred că mai sunt folositor cuiva, cumva, prin ceea ce m-a hrănit mereu: iubirea mea pentru cărți.
Cercul s-a închis și deloc surprinzător sfaturile date unui nepot atunci, cândva, în privința cărților, ne-au ajutat pe amândoi, dar pe fiecare în felul său. Știu că citești și sunt fericit să constat acest lucru. Desigur această epistolă este și ea o ,, scriere”, nu virtuală ca cea despre neaua mult dorită, ci reală ca însăși viața, adresată direct ție. Acest lucru demonstrează că visele propriei tinereți au devenit de acum metehnele de care nu voi scăpa probabil niciodată. Asta îți doresc și ție! Să ai metehne frumoase!
Să trăiești mult și să fii fericit! Cu drag nepoate, te salută Bunicul!
Alexandru Ioan Chiș
