Câmpul vast al creației actoricești propus de Ion Costea, timp de mai multe decenii, scenei Teatrului arădean, a avut ca suport, o cultură întinsă și aplecată, dublată de originalitatea artei sale.
Numele actorului a devenit cunoscut în Arad, imediat după absolvirea Institutului bucureștean de artă dramatică (1964) și debutul, în piesa Șeful sectorului suflete de Alexandru Mirodan. Spectatorii, nu puțini la număr, l-au aplaudat apoi în zecile de roluri create de el, ca cel al Gemenilor, unde s-a arătat dezinvolt: inocent, șmecher, candid, afectuos sau rece (Hotel, zodia gemenilor de Valentin Munteanu, 1985), un Trigodin, personaj inedit creat cu multă simplitate, mistuit pe dinăuntru (Pescărușul de A. P. Cehov, 1990) sau cinicul, șiretul, iscoditorul Otavio, învestit de actor cu o reală densitate psihologică (Câinele grădinarului de Lope de Vega, 1988). Cine a urmărit jocul său scenic, își amintește de arta sa desfășurată ca un rafinat și tulburător spectacol articulat din dialog, mimică, gest și mișcare.
Bine îmbrăcat, pedant și frumos ca un adevărat june prim, posesor de studii juridice, Ion Costea, domnul Jean, așa cum era numit în particular, era gata să clarifice cu tact și competență, orice situație din tărâmul legislației. Avea o privire blândă și ușor visătoare de bonom mucalit, delicat în comportament, care nu se făcea cunoscut prin atitudine zgomotoasă, virtuozitate facilă sau imaginație extravagantă. Viața sa purta amprenta artei sale de o cuceritoare sinceritate și caldă umanitate.
S-a sfârșit din viață la vârsta de 67 ani, în februarie 2009, fiind înmormântat în Cimitirul Pomenirea. Piatra funerară, este împodobită cu fotografia încrustată în porțelan a actorului pregătit pentru scenă, cuprinde informația necesară identificării mormântului; Aici odihnesc / actorul / IOAN OCTAVIAN COSTEA /21. 10. 1942 – 22. 02. 2009 și numele întristatei soții Elena Lucia Costea, încă în viață. Alături de conturul semnului cruciform creștin a fost dăltuită inscripția: Omul este trecător… / Trupul său în pulbere se schimbă, dar / dragostea pe care ne-a dăruit-o. îl / face pentru noi nemuritor.
