Lămâiul din conservă-Horia Simion

funia spânzuratului

a fost portocaliu-lucioasă

când am cumpărat-o – după primii

musafiri n-a mai fost – scrumiera

mea cea nouă s-a umplut cu scrum

mucuri și capace de bere

iar din țigările pe care

le sprijinea fumul se ridica

precum o funie de la gât până

la spânzurătoare – mulți ani

de-atunci încolo luciul portocaliu

îi mai ieșea la iveală doar

când făceam curățenie mare

până-n ziua-n care printr-un

efort comun și susținut

ne-am lăsat amândoi – eu de fumat

ea de țigări de mucuri și de scrum

acum musafirii care-mi vin

supărați că nu pot fuma

în casa-unui nefumător convins

văzând scrumiera nefolositoare

devenită obiect de decor

biată pată portocalie

în viața asta cenușie

tronând modest pe o măsuță

mă sfătuiesc să o arunc

fiindcă-i veche și inutilă

răspunsul meu îi descumpănește

căci mă răstesc la ei spunându-le

să nu vorbească despre funie

tocmai în casa spânzuratului

la care ei fac ochii mari

– care funie care spânzurat –

cum s-arunc eu astăzi scrumiera

iar mâine să-mi spună cineva

că și eu sunt vechi și cam inutil

.

iernile de altădată

au fost și ierni în care

prima ninsoare

cădea în noiembrie

stătea la noi de crăciun

bobotează mărțișor

și se dădea topită

abia prin aprilie

.

sau poate memoria

îmi joacă feste

amintindu-mi niște

amintiri greșite

.

au fost și ierni în care

fericirea-mi din piept

topea omăt și distanțe

fierbințind sentimente

încălzind patul îngust

și toată-ncăperea

de-aruncam somn și cearceaf

.

sau poate memoria

îmi cântă iar refrenul

cu amintiri greșite

care mă încântă

.

gri și turcoaz

jucându-mă târziu cu motanul gri

am uitat de o nuanță de turcoaz

și de un re bemol ce le lăsasem

pe un raft de timp pierdut pregătite

să le iau cu mine în a doua zi

azi mi-am adus aminte – când să deschid

ușa-nspre ieri era blocată – clanța

se-nvârtea în golul dintre astăzi

și ziua precedentă – iar să forțez

limitele temporale parcă

m-aș abține nu cumva să se spargă

pereții tot mai subțiri ai clepsidrei

să-mi curgă nisip pe covoarele

de sub bibliotecă și de sub viață

voi încerca să născocesc o altă

nuanță de turcoaz și-un alt re bemol

călătorind apoi în timp de parcă

ieri nici n-ar fi existat – jocurile

târzii cu motanul gri vor continua

.

când viața îți oferă lămâi

anticipând puțin trecutul îndepărtat

parcă resimt căldura fericirii

și lucirea jucăușă a privirii

din fiecare dimineață-n care

dădeam cu ochii-abia deschiși

de opera mea capitală – și singura

la ora-aceea – lămâiul din conservă

dar pentru ca el să stea în lumina ferestrei

a trebuit ca în trecutul și mai

îndepărtat să salvez din lămâia

stoarsă-n ceai un sâmbure înainte

de-a cădea în lichidul fierbinte

și să-l plantez în pământul furat

din grădină într-o cutie de conservă

am udat din greu pământul – chiar în exces –

de-au pronosticat părinții că de-acolo

nu va mai răsări în veci nimic

decât poate un nufăr sau un lotus

repede m-am plictisit tot așteptând

o realitate care să-i contrazică

însă după o lungă întârziere

nejustificată minunea s-a produs

un firicel plăpând și verde țâșnise

din conservă – și-l măsuram de două ori

pe zi să văd cu cât a mai crescut

ori rigla mea era puțin defectă

ori mult prea dese măsurările

căci planta parcă refuza să crească

– vezi că a intrat la apă – îmi ziceau

părinții înciudați că n-au câștigat

pariul cu lămâiul cel vrut nerăsărit

plus că începusem iară cu udatul

în exces – nici de această dată

cobitul lor nu s-a adeverit

după o vreme – copăcel copăcel –

lămâiul a început să crească

ajungând bibeloul meu din fereastră

până-n dimineața-n care n-a mai fost

prezent la întâlnirea cu privirea mea

am sărit plângând din pat – fuga la

bucătărie – m-a luat mama de mână

n-a trebuit să-i spun niciun cuvânt – știa –  

m-a dus în coridor unde printre alte

ghivece cu flori era și unul mare

cu pământ cât pentru un palmier înalt

în care se lăfăia comod plăntuța mea

așa că din lămâiul din conservă

a rămas numai lămâiul – iar cutia de conservă a fost aruncată la gunoi

.

Horia Simion