Licoarea
El îmi arunca vasul cu busuioc,
Punîndu-mi în loc o băutură rafinată și scumpă.
Nu mai simt mirosul curat de fecioară,
înfiorîndu-mi trupul.
Stau nemișcată, ca taurul negru,
înnebunit de pînza roșie din fața lui.
Absoluta și pură,
ireală și plină de primejdii.
| Stau la masă Stau la masă și privesc copacii roșii, Roșul lor se face negru Și apoi abur și tot așa până când Umbrele mă invadează. Sunt împrejmuită de umbre. îmi iau pardesiul negru pe umeri Astfel arăt mai bine între umbre Și mă îndepărtez și eu. Copacii roșii sunt umbre. Ființa mea învăluită în pardesiul negru Devine umbră. Vorbim de viața asta scurtă și adâncă Și mi se pare că este doar o idee. Vorbim despre bucurie și resemnare Despre naștere și țipătul îndurerat al vulturului Și mi se pare că vorbim, doar așa, Despre niște lucruri mărunte. Ne învăluie tot mai mult, aburul Ne învăluie cu straturile lui negre și absolute, Se lipește de copaci, de pardesiul meu, Devine una cu noi — voi, aburul asta abject mă linge pe față — Copacii se îndepărtează Iar eu alerg după ei cu pardesiul meu pe umeri. Vorbim sacadat, abia respirînd, despre boala, ca despre un lucru Luminos și rece. Fîlfîim îndepărtați și nestingheri ; Paradisul mi s-a lipit pe umeri și fîlfîie ca un steag negru înfipt în pămînt. |
Tragica grecoaică
Acum știu ce îmi lipsește :
O fată pe care s-o pot vedea
În carne și oase și care să fie o
Tragică grecoaica.
Știu, îmi vei spune că nu este
Adevărat, îmi lipsește, poate,
Talentul sau bucuria sau puterea
De a o inventa.
Haide, strig din toată ființa,
Pleacă de acolo, din țara ta albă
Și pîrjolită de un soare alb și adânc —
Vino aici, la noi, avem râuri dulci,
Câmpii bogate, munți și o mare patimașă.
Armonia respiră pretutindeni ca un animal puternic.
Nu vin, aud o adiere,
Aproape că nici nu o aud, mai mult ghicesc
Ceea ce spune, nu vin,
Eu pot s-o omor pe
Clitemnestra, eu îmi pot iubi fratele
Pentru ca sunt mai ai mei, sunt sânge din sângele lor.
Niciodată însă nu mă voi atinge
De sângele celui străin.
Atât timp cât știu acest lucru, sunt puternică.
O iubesc pe
Clitemnestra și totuși
O pot omori, dacă vreau.
Nu vin, abia mai aud, nu vin.
Plec tîrîndu-mă, zgîlțîindu-mi umbra.
Angela Marinescu
