lupii
sunt nopți în care luna amară îmi cheamă în sânge lupii prădători,
din vizuini descântate de solomonari mai bătrâni decât pădurea…
și atunci îi hrănesc cu neliniștile mele, cu neputințe, cu
nespusuri, cu gânduri ce m-ascund pe mine de tine și de noi,
cu dorințe adâncite una câte una, cuie de argint în trupul lunii
însângerate,
dâre strălucitoare în ochii ce mint căprui în miez de noapte,
îi urmăresc din umbra neodihnei cum s-adapă din visele mele – ape
tulburi, în freamăt, neastâmpăr viu și salt sălbatic,
între noi doi, cei ce îmblânzim lupii când privirile ni se întâlnesc pe-o
margine de dragoste scăldată în lună…
Andreea Potre
