,, Pe cine cauți, casa ta a intrat  în pământ”-Marin Rada

Daruri împărătești

Astăzi am trecut

pe la mine prin sat

casele mi se păreau

și mai mici,

oamenii nu mă mai cunoșteau,

,, cine ești, pe cine cauți

pe-aici?… „

,, Caut tinerețea

ce-am avut-o cândva”,

am vrut să le spun,

dinadins,

dar m-a-ntrebat

de la poartă, altcineva,

cu glas de tristețe,

subțire și… stins :

,, Pe tine te cauți,

te-ai pierdut prin străini? ,

sămânța nu încolțește

în orice pământ  ” ,

pașii s-au oprit,

crescuseră mărăcini,

amintirile erau doar umbre

și vânt…

,, Pe cine cauți

m-a întrebat de la poartă,

nucul bătrân ,

casa ta a intrat  în pământ,

aici au mai rămas

câteva daruri împărătești

cu care, și eu am să plec,

chiar mâine, la drum ” …

*

Pasărea colibri

Tu știi că piatra

din capătul unghiului,

ușor înclinată spre soare,

este chiar această pasăre

de pe umărul meu,

care învață să zboare,

Într-o zi ți-ai întoarce privirea,

din zborul ei cad în mine fiori,

aproape că mi se acoperă chipul

ca petalele, inima unei flori,

Aștept să rostești

cu privirea, cuvântul,

o pedeapsă rostită de tine aștept,

poate numai luntrea sau vântul

mai știe, prin noianul de ape,

drumul cel drept,

Tu știi că piatra

din capătul unghiului,

ușor înclinată spre soare,

este chiar această pasăre

de pe umărul meu,

care învață să zboare…

*

Fotografia

Fiecare bărbat

poartă în suflet

fotografia unei femei

ca și cum ar purta

în ranița de soldat,

scrisorile ei…

Seara,

întors de la luptă,

mângâie marginea ei

de mătase, cu o șoaptă

sau cu o tăcere adâncă…

Apele nopții

vor lovi în sufletul lui

ca în colții de stâncă…

Nimeni nu îi va da

un răspuns….

Cândva, se vor privi,

unul pe altul în ochi,

cu o dragoste

de nepătruns…

Fiecare bărbat

poartă în suflet

fotografia unei femei

ca și cum ar purta

în ranița de soldat

scrisorile ei…

*

Albastru

Acum înțeleg de ce

umbra mea

calcă uneori

peste frunzele plopilor

un pas înainte,

un pas înapoi,

parcă a pus cineva

semnul orbului

între noi,

Parcă a pus

aripi de păsări

între mine și soare,

de parcă sufletul meu

învață,

cu mai multe trupuri,

să zboare,

Acum înțeleg

de ce lacrima ta

se usucă fără motiv,

aici totul este limpede,

ca și cămașa cerului,

până la tiv,

Aud că palmele tale

împart lumii întregi

această culoare…

Am văzut cu sufletul

lumina pământului

cum se stinge

și moare…

*

Ultimul

Iarba mirosea

a vietate rănită,

prin sânge îmi trecuseră

caii de ger,

lupilor le ceream

să nu cadă-n ispită,

urletul lor

îmi era temnicer,

Am vrut să amân,

din lume, plecarea

la fereastră înfloreau

magnolii de frig,

mi-amintesc cum creștea,

printre gratii, mirarea

cuvintelor cu care voiam

să te strig,

Mi-amintesc cum tăiam

cu o linie dreaptă,

orizontul peretelui cenușiu,

peste pagina albă

așezam mâna dreaptă

și-așteptam cuvântul din urmă

să-l scriu,

Iarba mirosea

a vietate rănită,

prin sânge îmi trecuseră

caii de ger,

lupilor le ceream

să nu cadă-n ispită,

urletul lor

îmi era temnicer…

Marin Rada